Miel cu praz si masline
Ingrediente: 1 kg de carne de miel, o lingura de faina, 3-4 linguri cu sos de rosii, sare, apa, masline, 4 fire de praz, 3 linguri cu vin alb, ulei.
Se taie carnea bucati mici si se inabuse in ulei, se mai stropeste din cand in cand cu apa, pana se patrunde bine. Se taie prazul in bucati lungi de cativa centimetri si se pun in cratita, peste carne. Se lasa sa fiarba impreuna si apoi se adauga sosul de rosii, maslinele, vinul alb, faina desfacuta in putina apa. Se lasa totul la fiert, se potriveste de sare si condimente, dupa gust. Se poate servi si rece.
Miel cu ciuperci si smantana
Ingrediente: 1kg carne de miel, 1/2 kg de ciuperci, 1/2 de pahar de vin alb, verdeata, zeama de lamaie, o lingurita de faina, 1 pahar de smantana, piper, sare.
Se taie carnea si se pune impreuna cu ciupercile tocate in ulei sa se inabuse la foc mic, fara sa se adauge apa. Cand zeama lasata s-a evaporat, se adauga patrunjelul si mararul tocate marunt, putina apa, vinul, sare, piper si se lasa sa fiarba. La sfarsit, se adauga smantana amestecata cu faina si se mai lasa sa fiarba putin. Se serveste cald.
Miel cu orez, preparat oriental
Ingrediente: 500 g carne de miel sau de oaie, 100 g orez, 3 cepe, ulei, sare.
Se taie carnea bucatele si se pune in ulei, la prajit. Se adauga ceapa tocata amrunt, se toarna putina apa calda si se lasa la fiert. Cand carnea este gata se da putin la cuptor. Separat se fierbe orezul, se scurge si se caleste in putin ulei, se condimenteaza. Se scoate carnea din cuptor si se serveste cu garnitura de orez si salata verde.
Anghemaht de miel
Ingrediente: Pulpele din fata ale unui miel potrivit, sau carnea de pe spinare, o lingura de faina, sare, o lamaie, ulei.
Se taie carnea bucati si se pune intr-o cratita cu ulei sa se inabuse. Cand este rumenita, se adauga sare si se toarna apa, cat sa o acopere. Se lasa sa fiarba. Cand este aproape fiarta, se face un sos intr-un pahar cu apa si faina, care se toarna peste carne. Lamaia se curata de coaja, se taie felii subtiri si se pune peste carne. Se lasa sa fiarba pana scade, se adauga piper daca se doreste.
Miel cu tarhon
Ingrediente: Carne de miel, o ceapa, 2 rosii, 1/2 lingura de otet, ulei, 10 legaturi de tarhon.
Se rumeneste carnea in ulei, se adauga ceapa tocata marunt si faina. Se toarna apa cat sa acopere carnea si se lasa la fiert. Tarhonul spalat bine in apa rece se toaca marunt si se pune in cratita sa fiarba cu sosul. Se adauga otetul si se mai lasa sa dea un clocot.