Aceasta este metafora atât de sugestiva folosita de un ziarist francez pentru a-l caracteriza pe celebrul Alain Delon la ceremonia de la 1 martie 2006 din cladirea Primariei Parisului, când actorul septuagenar a primit marea medalie de argint aurit chiar din mânile primarului Bertrand Delanoe.
A fost o seara intre prieteni, cu personalitati din lumea filmului si teatrului invitate de Alain Delon. Viata actorului a fost marcata de câteva actrite, partenere nu numai pe ecran, care au venit la sarbatoarea „monstrului sacru”: Mireille Darc, Claudia Cardinale, Nathalie Baye, Evelyne Leclerc, un batalion intreg de superbe brunete necunoscute, dar foarte emotionate.
Au venit, desigur, si cei doi copii ai actorului: Anusca (15 ani) si Alain Fabien (12 ani), nu si mama acestora, Rosalie, de care Delon s-a despartit deja de trei ani. Actorul s-a retras atunci la Douchy, intr-un palat de verdeata, la doua ore de Paris. A trecut printr-o stare depresiva, ruptura l-a afectat profund.
Intr-o atmosfera vesela, primarul Parisului, socialistul Delanoe a tinut un discurs liber, plin de prietenie: „Delon, una din cele mai frumoase imagini ale Frantei… Din Italia pâna in China, Japonia, Cambodgia. Nimeni nu are habar de Alain Delon”- si-a inceput primarul alocutiunea cu o gluma. E drept insa ca vedeta franceza s-a plimbat, in perioada sa de glorie, pe strazile New Yotkului, cu adevarat fara sa-l recunoasca nimeni. In aronganta lor culturala, americanii prefera ignoranta, nu cunosc si nu recunosc pe nimeni dincolo de Ocean, nici macar geografia altor continente.
Ceremonia a fost destul de putin oficiala. A fost mai mult o sarbatoare in familie, intre prieteni. Actorul premiat, in vârsta de 70 de ani si cu un activ de 87 de filme, aproape toate de succes international, a tinut un discurs in care a adus omagii femeilor din viata sa, nu a ascuns nimic, nici amorurile, nici ranile care i-au hranit complexitatea personalitatii sale.
Cu medalia de argint aurit in mâna, Delon a facut câteva confidente tulburatoare. Despre cea mai mara iubire din viata lui, actrita Mireille Darc, venita la gala impreuna cu sotul, Delon a declarat in fata tuturor celor prezenti: „Asa cum spunea Yves Saint Laurent, cele mai frumoase paradisuri sunt cele pe care le-ai pierdut… Mireille, tu vei ramâne pentru totdeauna paradisul meu pierdut, din vina mea!…” Mireille, bulversata, nu stia cum sa reactioneze lânga sotul ei.
Apoi, Alain s-a adresat unei alte actrite, Nathalie Baye: „In perioada când turnam Povestea noastra, am regretat si uneori am suferit, o marturisesc, ca Povestea noastra nu a fost pur si simplu povestea noastra… A urmat o scurta tacere, asistenta a incremenit. Nathalie a surâs, s-a inrosit, s-a emotionat, a ramas perplexa. Pe vremea aceea, Nathalie era innebunita dupa Johnny Hollyday. Iar Delon, loial si lucid, si-a reprimat sentimentele.
… Dupa 20 de ani, actori si actrite de o anumita vârsta s-au reunit in seara de 1 martie in saloanele Primariei Parisului pentru a-si sarbatori prietenul. In discursul sau, el a adus un omagiu marilor staruri cu care a jucat in filme, dar astazi nu mai exista: Gabin, Ventura, Montand, Signoret, Romy Schneider, Deray, Melville, Losey, Visconti…
Dar, in cea mai mare parte a interventiei sale, in fata prietenilor veniti sa-l sarbatoreasca (printre care au mai fost Claudia Cardinale, regizorul Bernard – Henri Levy, actorul Jean- Claude de Brialy, cu care Alain a jucat in filmul „Christine”, alaturi de Romy), mai bine zis in cea mai mare parte a confesiunilor sale la microfon, Delon a vorbit despre copiii sai. Amândoi i-au fost parteneri in filme de televiziune: Anusca in „Leul”, turnat in Africa de Sud in 2004, iar Alain – Fabien in „Fabio Montale”.
Tatal Alain a marturisit ca, desi e constient ca nu e educativ, le poarta copiilor o dragoste pasionala, posesiva, irationala. „Sunt gaga… Nu pot sa le refuz nimic”- zice Delon, pentru care rolul de tata e coplesitor. El le asigura copiilor si azi o garda de corp când ies in oras. Degeaba protesteaza Anusca: „Sunt mare, papa, pot sa merg singura la cinema, fara sa ma pazeasca cineva”.
In week-end, sunt impreuna toti trei. Alain-Fabien se trezeste devreme, e gures ca un canar vesel, dimineata. In schimb, „printesa” Anusca se scoala abia pe la prânz si tatal pregateste pentru ea al doilea mic dejun. Baiatul declara sus si tare, mereu, ca vrea sa se faca actor, ca tatal sau. Fata insa spune ca vrea sa fie ziarista. Si totusi, Delon o vede mai degraba actrita. „Ea are talent si fizic de actrita – povesteste Delon. Are aceasta meserie in gene. Era suficient sa o priviti când a turnat Leul. Se simtea ca pestele in apa”.
Anusca e mândria parintilor la scoala. Studioasa si responsabila. Foarte tare la spaniola si fizica, dar detesta matematica, materia la care tatal stralucea.
Alain – Fabien e mai putin stralucitor la scoala, dar isi da osteneala. A obtinut centura verde la karate si judo, la 12 ani! „El e un burete de tandrete, un hipersensibil”- conchide Delon, anticipând ca din acest motiv baiatul va suferi in viata.
Privirea albastra, cu sclipiri de otel, a lui Delon se umezeste vorbind de odraslele sale. Taciturnul samurai devine brusc de o volubilitate debordanta, atunci când e provocat sa se dezvaluie ca parinte. In fiecare aparitie publica a sa, Alain Delon face impresia unui monument, are grandoare si prestanta, domina si tulbura asistenta. Dar multi stiu ca statuia e vie, ascunde in ea o inima care bate cu dragoste, cu pasiune…
