După apariţia ei în videoclipul „Ard în flăcări” şi după ce „a ţinut” prima pagină a ziarelor cu triunghiul amoros Anna Lesko – Irinel Columbeanu – Romaniţa Ciolcan, toată lumea se întreabă: „Cine este Anna Lesko?”
Recunosc în sinea mea că m-am dus la interviu cu gândul că voi întâlni o femeie sofisticată, superficială, înfumurată şi materialistă. N-a fost deloc aşa. Am fost surprinsă să descopăr o femeie fragilă, pe care orice bărbat ar dori instinctiv să o protejeze. Din prima clipă te atrage misterul ascuns în spatele unor ochi migdalaţi, de o culoare nedefinită: când verzi, când albaştri. Un amestec fin de femeie fatală şi ingenuă naturală.
Mi-am zis că nu e cazul să pornesc la drum cu idei preconcepute, aşa că, timp de mai bine de o oră, am încercat să descopăr pentru cititorii revistei VEDETE cine este Anna Lesko.
Annuska, aşa cum o alintau în familie, a fost un copil foarte încăpăţânat şi cu o imaginaţie bogată. O fire sensibilă şi atentă la tot ce înseamnă… vicisitudinile vieţii. „Nu sunt indiferentă faţă de nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu şi asta mă consumă foarte mult.”
Născută la Chişinău, în anul 1979, Anna ştie că este „capră” în zodiacul chinezesc şi „capricorn” în cel european, deşi, după cum îmi mărturisea, nu crede în zodiace. „Cred în Dumnezeu. Şi mai cred că fiecare dintre noi are vise, aspiraţii şi dacă viaţa îţi dă posibilitatea să-ţi împlineşti visele, nu trebuie să ceri ajutorul celor din jur, ci trebuie să ceri mai mult de la tine.”
În încercarea de a-şi găsi un loc al ei în patria adoptivă, după cum îmi mărturisea, a trebuit să ia lecţii de limba română cu un profesor (avocat Ela Manolescu), iar acum nu mai are accent deloc. Profesorii de la Facultatea de Drept – Universitatea Ecologică din Bucureşti o lăudau la examene (majoritatea orale) pentru efortul ei de a depăşi handicapul de limbă. „Eram ca un burete… Încercam să absorb orice pronunţie, orice accent. Eram atentă la orice vorbă din jurul meu.”
Pe Irinel Columbeanu, „primul şi singurul bărbat” din viaţa ei, l-a cunoscut la vârsta de 17 ani, pe plaja hotelului „Rex” din Mamaia. Venise în România, împreună cu colegele ei din trupa de dans „Paradis”, pentru un contract la „Clubul Colonadelor” din Constanţa. Tocmai se pregătea pentru o baie de mare şi de soare, când a observat un bărbat care îşi trage şezlongul mai aproape de grupul lor şi-i cere o cremă pentru plajă. Ea, pe vremea aceea, nu ştia „o boabă” româneşte; au „conversat” mai mult din priviri. Şi tot din priviri „au înţeles că există o atracţie magnetică între ei.”
A doua zi, el a venit la ea cu un dicţionar român-rus, în încercarea de a comunica cu ea şi gestul lui a impresionat-o mai mult decât cel mai scump cadou primit vreodată.
Acum, pentru ea, „Irinel Columbeanu este totul. Am avut cui să mă dăruiesc. Am găsit omul potrivit”, îmi mărturiseşte Anna. Ea nu este atrasă în primul rând de frumuseţea fizică a unui bărbat, ci de sufletul lui. În schimb, imaginea Annei poate fi idealul oricărui bărbat. „Bărbatul este o fiinţă misterioasă şi, într-un cuplu, bărbatul nu e bărbat dacă nu calcă strâmb. Sunt adepta ideii că, dacă-ţi place ciorba de burtă, nu poţi mânca în fiecare zi numai ciorbă de burtă… Accept infidelitatea de la un bărbat, dar niciodată de la o femeie.” Ce ziceţi, dragi bărbaţi? Nu-i aşa că vă vine să o… clonaţi?! Vă întreb eu, ca reporter, nu ca femeie.
Anna este convinsă că peste zece ani va avea aceleaşi convingeri, dar că întotdeauna va fi iubita acelui care o merită.
Despre Romaniţa Ciolcan, Anna vorbeşte clar: „O respect ca pe o piesă de muzeu din trecutul lui Irinel, dar ce femeie cere în căsătorie un bărbat prin intermediul ziarelor?” „Pentru mine, dragostea e ca o floare care trebuie întreţinută de femeie. Ea trebuie să o ude, să-i pună puţin îngrăşământ, dacă e nevoie, aşa încât şi la şaizeci de ani să fii foarte sigură pe tine şi pe ce ai tu însăţi… în interior. Eu cred că orice vârstă ai avea, nu trebuie să ajungi să-i spui unui bărbat hai să ne căsătorim.”
Anna este convinsă că nu trebuie să-ţi sufoci partenerul şi nu crede în căsătorie ca instituţie. Nu vede căsătoria ca un scop în sine într-o relaţie şi, mai ales, nu o interesează gura lumii. Singurul motiv pentru care s-ar căsători ar fi, poate, naşterea unui copil.
„Trebuie să-l laşi să creadă că el controlează totul, dar, cu diplomaţie tipic feminină, bărbatul poate fi modelat din umbră.”
„Contează siguranţa din suflet, ce ai tu contează… şi mai ales contează ce rămâne după ce atracţia fizică se consumă sau scade în intensitate; în primul rând trebuie să rămână respect, iar dacă respectul nu există, trebuie să-l impui.”
Urăşte minciuna şi incorectitudinea la un bărbat şi lipsa de respect faţă de femeie: „Un bărbat trebuie să fie gentleman”, iar la o femeie urăşte cel mai mult materialismul şi mai ales ideea: „Ce mă fac dacă el mă părăseşte?” Ce te faci? O iei de la cap!”
Am întrebat-o ce ar face ea dacă relaţia actuală ar ajunge într-un punct final şi ar trebui s-o ia de la capăt. După câteva clipe lungi de gândire, mi-a răspuns cu glas tremurând: „Aş suferi enorm, enorm. Dar sunt pregătită să o iau de la capăt”.
Nu-i place să-şi facă planuri de viitor, aşa încât nu s-a gândit unde va petrece sărbătorile de iarnă. Poate alături de bărbatul iubit, la vila din Snagov unde locuiesc împreună sau poate la Chişinău, alături de părinţi şi cele două surori Svetlana de 17 ani şi Ludmila, de 32 de ani. Ştie doar că pe data de 12 decembrie trebuie să fie la Club Office pentru a-şi lansa primul album: „Flăcări”.
Anna crede în steaua ei norocoasă şi speră că într-o zi se va plimba agale, într-o galerie de artă în care va expune un singur artist: Anna Lesko. Are pregătite deja treizeci de lucrări, iar trei dintre ele sunt prezentate publicului într-o galerie de artă din incinta Muzeului Naţional. Deşi pictura este pentru ea un hobby, preţul unui tablou vândut de Anna unui colecţionar a fost de 3.000 de dolari, chiar dacă Anna nu a pus niciodată preţ pe latura materială a vieţii, întrucât pentru ea „contează sufletul”.
La sfârşit de interviu o întreb care este secretul succesului ei. Îmi răspunde simplu privindu-mă în ochi: „Naturaleţea.” Mă uit mai bine la ea şi de-abia atunci realizez că, într-adevăr, Anna nu are nici o umbră de fard şi nu pot să nu mă gândesc cu invidie pur feminină cât de bine o prinde această naturaleţe.
