Odata ce ai cunoscut un basset-hound nu se poate sa nu ramai indragostit de aceasta rasa pentru totdeauna. Asa mi s-a intamplat mie, brusc, acum vreo patru-cinci ani, dupa ce am vazut un exemplar in Parcul Tineretului. Mi-am corupt apoi logodnicul si am pornit in marea aventura a cautarii unui puiut. Anunturile nu erau prea multe, asa ca ne-am pus pe sunat si trimis email-uri, dar, din pacate, nu am avut succes imediat. Intr-o seara friguroasa de iarna, acum trei ani, cand nici nu mai speram sa gasim un basset, am batut la o usa in zona Dimitrov. Imediat ce s-a deschis, ochii ne-au coborat pe aratarea vesela cu urechi lungi ce ne-a intampinat. Era Cleo, iar in spatele ei misunau de zor niste ghemotoace. Inima mi-a stat in loc. Era prima oara in viata noastra cand vedeam cum arata puii de basset-hound. Dar noi voiam fetita, asa ca ne mai ramasesera doua optiuni urecheate. De Bubu mi-a placut din prima clipa, pentru ca nu era nici prea indrazneata, nici prea timida. Ea m-a ales si a fost singura care nu se dezlipea de piciorul meu.
Desigur, nu stiam ce ne asteapta, noi credeam ca basset-ii sun catei lenesi, care stau unde-i pui. Gresit! Am fost cu ea si la concursuri, unde a luat calificative foarte bune, iar de curand a avut si ea puiuti pentru prima oara. Bassetii sunt printre cei mai energici caini, in ciuda aparentelor, dar tocmai aceasta agitatie a lor ii face extrem de fascinanti. Sunt total dependenti de stapan, de care nu se dezlipesc niciodata si se baga in sufletul omului asa cum stiu ei cel mai bine sa o faca. Apoi in dormitor, mai apoi in pat si te trezesti ca dormi in fiecare noapte cu basset-ul sub plapuma si (culmea!) parca nici nu te mai deranjeaza ideea.
