Cartea lui Didier van Cauwelaert intitulata „Clonarea lui Hristos?” aparuta in noiembrie 2005, are un mare succes de librarie. Poate fi considerata o carte de aventuri in labirintul stintifico-fantastic. Este povestea unor cercetatori care reusesc sa cloneze o fractiune de ADN de pe relicvele lui Iisus, in timp ce cateva secte incearca sa puna mana pe ramasitele trupesti ale lui Hristos spre a-l face sa reinvie pe Mesia. Cartea este un fel de ancheta printre acesti aventurieri din laboratoare si tinde sa ne convinga ca o asemenea experienta ar fi posibila prin afirmatii fara suport. Scriitorul francez van Cauwelaert, nu face decat sa confrunte realitatea stiintifica cu argumentul fantezist al unui roman al sau anterior „Evanghelia lui Jimmy”, in care un american afla ca este clona lui Iisus. Deci, invers ca in Codul lui Da Vinci, aici realitatea pretinde sa intalneasca fictiunea. O confuzie de genuri, din care cititorul nu poate deslusi ce e adevarat si ce e fals.
„Dupa romancieri, au cuvantul oamenii de stiinta”. Aceasta fraza figureaza pe ultima carte a lui Gerard Lucotte, unul dintre geneticienii mentionati in filmul amintit, si descrie amploarea confuziei. Semnat de Gerard Lucotte si Andre Marion, volumul „Giulgiul din Torino si Camasa din Argenteuil” abordeaza ideea clonarii lui Iisus si informeaza publicul despre ultimele descoperiri ale adevaratilor specialisti. Dar pe cine sa crezi? Problema este ca toti acesti autori, atat romancierul, cat si cineastul si cei doi cercetatori stiintifici au fost prezentati degeaba drept modele de rigoare. Descoperirile de care ei fac caz nu au fost, in imensa lor majoritate, niciodata publicate in revistele de referinta.
Aceste lucrari sunt o derogare de la o regula esentiala: aceea de a fi recunoscute de comunitatea stiintifica pentru a li se putea acorda o valoare reala.
Procedeul nu e nou. Cartea lui Lucotte si Marion este ultima dintr-o serie lunga de lucrari prezentate ca riguroase si suferind de acelasi defect: sprijinirea pe studii nevalidate de mediul cercetatorilor. Toti sustin ca giulgiul de la Torino este cel al lui Iisus. In cartea „ADN-ul lui Dumnezeu” microbiologul mexican Leoncio Garza Valdes afirma ca el ar fi clonat deja trei gene ale lui Hristos, pornindu-se dela sangele de pe giulgiul de la Torino.
In ansamblu, aceste lucrari contesta sistematic datarile calculate in laborator, care plaseaza relicva in epoca medievala, iar studiile stiintifice publicate in legatura cu aceasta demonstreaza ca e vorba de un fals.
Teoria Complotului
In fata acestei avalanse de aparitii editoriale, a desparti adevarul de fals, posibilul de iluzoriu se impune cu acuitate. Tezele anuntate au, oare, vreun sambure de adevar stiintific? E de conceput posibilitatea de a recupera de pe lenjeria presupusa ca a apartinut lui Hristos celule suficient de bine conservate pentru a extrage din ele ADN-ul? Pentru a reconstitui genomul originar si a obtine o clona a ilustrului lor proprietar?
Fezabilitatea unei asemenea intreprinderi va fi examinata intr-un capitol separat al dosarului. Exista o parte de adevar in zvonurile intretinute in jurul relatiilor dintre Iisus si Maria Magadalena? Raspunsul il veti afla intr-un alt capitol.
Un punct comun au toate aceste anchete de investigatie si aceste opere de subfictiune. Ele evidentiaza o vasta campanie de dezinformare orchestrata in jurul relicvelor si personalitatii lui Iisus chiar de catre biserica, de stiinta sau de presa.
Multi pun in scena secrete asa-zis sufocate de diverse instante, incepand cu institutii catolice. De ce o asemenea insistenta in a scoate la iveala adevarul (de sub manevre machiavelice menite sa-l sufoce? Cui servesc toate aceste opere care descriu lumea guvernata de retele oculte si conspiratii criminale?
In finalul acestui dosar, veti afla despre teoria consipratiei, care si-a gasit camp de afirmare si in ezoterism, fiind vorba de un adevarat complot avandu-l ca tinta pe Iisus Hristos.
