Dulciuri dietetice

Va propunem pentru zilele de sarbatoare pascale, in care abuzul culinar este aproape inevitabil, trei retete de deserturi cvasidietetice, cu foarte putin zahar si foarte putin glucide, care nu va vor afecta silueta.

Spuma de mere cu coacaze negre

Timp de preparare: 10 minute
Timp de coacere: 15 minute.
Compozi]ie pentru patru persoane: 5 mere (Golden, de preferinta); 250 grame coacaze negre proaspete, congelate sau confiate; sucul si coaja de la o portocala; 40 grame zahar.
Mod de preparare:

  • Curatati merele de coaja, taiati-le in bucati mici (scoateti miezul cornos cu samburi) si puneti-le intr-o caserola.
  • Presarati zaharul praf (20 grame) peste mere. Acoperiti caserola si coaceti la cuptor merele timp de 10 minute la foc potrivit.
  • Scoateti capacul si supravegheati coacerea in continuare pana la evaporarea sucului din caserola.
  • Treceti merele coapte prin mixer pana la obtinerea unei spume fine.
  • Spalati coacazele si treceti-le prin mixer.
  • Varsati pasta de coacaze intr-un alt vas cu sucul de portocala, coaja de portocala rasa si restul zaharului (20 grame).
  • Fierbeti compozitia la foc potrivit impreuna cu un pliculet de praf de sarlota timp de 5 minute, mestecând incontinuu.

Se serveste la masa, dupa ce se orneaza cu spuma de mere.
N.B. Coacazele negre se pot inlocui cu mure, zmeura sau alte fructe de padure.

Salata de fructe cu gris

Timp de preparare: 60 minute.
Nu se coace.
Cantitate pentru patru persoane: 125 grame gris fin; 2 portocale; 2 lamai; o legatura de menta; 2 fructe kiwi; 2 felii de ananas; 100 grame de struguri; un pumn de coacaze (dupa sezon); un varf de cutit de scortisoara; un baton de vanilie; o lingura de esenta de portocale; 35 grame zahar.
Mod de prepare:

  • Obtineti sucul de la cele doua portocale si cele doua lamâi.
  • Fierbeti 100 ml de apa.
  • Varsati peste gris sucul de portocale si lamâi, esenta de portocale si apa fiarta. Amestecati.
  • Lasati grisul sa se umfle timp de o ora in sucul obtinut.
  • Spalati si decojiti fructele si taiati fructele de kiwi si ananasul in cubulete. Amestecati-le intr-o salatiera si presarati zaharul praf.
  • Despicati batonul de vanilie si tocati frunzele de menta.
  • Amestecati intr-o farfurie grisul, fructele, vanilia, frunzele de menta si scortisoara. Amestecati si adaugati zahar, dupa gust.
  • Puneti la rece toata compozitia.

N.B. Alegeti orice alte fructe de sezon bogate in vitamine.

Tarta de vanilie cu fructe

Timp de preparare: 15 minute
Timp de coacere: 15 de minute
Compozitie pentru patru persoane: 4 galbenusuri de oua, 150 grame smântâna, 200 ml lapte degresat, 50 grame zahar, un baton de vanilie, 200 grame de fructe (zmeura, capsuni, kiwi), boabe de fistic decorative.
Mod de preparare:

  • Amestecati galbenusurile de oua cu 100 ml de lapte si 40 grame de zahar.
  • Fierbeti restul de lapte (100 ml) cu batonul de vanilie pisat si smântâna lichida timp de cinci minute si lasati apoi compozitia sa se raceasca.
  • Varsati acest amestec peste galbenusurile de oua, amestecati si repartizati crema in patru 4 mici cupe termorezistente.
  • Preincalziti cuptorul (pâna la 100 grade Celsius), introduceti apoi cupele si lasati sa se coaca.
  • Dupa copt, lasati sa se raceasca, scoateti tartele din cupe si puneti-le la pastrare in frigider.
  • Inainte de a servi cele patru tarte la masa, decorati-le cu fructe si miez de fistic.

N.B. Evident, se poate coace totul intr-un singur vas mai mare.