Prima mea amintire este de cand aveam patru ani: era o reuniune de familie la casa de la tara a unchiului meu George. Unchiul George era un om nemaipomenit, un adevarat personaj care sustinea ca fusese pilot in flota aeriana de bombardament in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si ca fusese prieten cu Miss America. Era unul dintre acei oameni care, atunci cand intrau intr-o incapere, pareau ca o insufletesc. Spunea ceva de genul: “Nu manca mustarul acela! Mustarul iti poate provoca atac de cord!” Pur si simplu ii placea sa inventeze. Chiar si in ziua de azi, de cate ori imi pun mustar pe crenvursti, ma tot intreb…
Unchiul Chick era si el la acea reuniune. Era cel mai mare artist intr-ale inselaciunii. Avusese meningita cand era copil si isi pierduse un ochi, asa ca avea unul de sticla. Imi aduc aminte cum noi, copiii, stateam in jurul mesei la aceasta reuniune, in timp ce unchiul George ne spunea tot felul de povesti:
– Chick, scoateti degetul pentru George Timothy si Ada Frances.
Unchiul chick avea un deget fals si facea o miscare ciudata prin care si-l punea pe masa.
– Acum, Chick, scoate-ti dintii si pune-i pe masa.
Atunci Chick isi scotea placa si o punea pe masa.
– Acum scoate-ti ochiul si pune-l pe masa ca sa se uite astia mici la el.
Unchiul Chick isi scotea ochiul si il punea pe masa. Apoi unchiul George spunea:
– Acum, Chick desurubeaza-ti capul!
Iar noi, copiii, o luam la goana, pentru ca atunci cand ai patru ani crezi ca totul este posibil.
De la o varsta frageda am invatat sa spun povesti. Cea mai buna lectie pe care mi-a dat-o mama a fost ca in viata sa fiu razbatator. Ea era o regina a frumusetii si avea propria ei emisiune de televiziune. De ziua ei si-a cumparat un ferastrau. Mama stia sa monteze chiar si acoperisul pe casa. Tata, oricat de tare era, nu putea sa puna mana pe ciocan. Mama se urca pe casa si batea sindrilele. Ea m-a invata sa fiu realist si sa supravietuiesc in situatii ciudate. Si tot de la ea am mai invatat ceva: “Fa-ti treaba!”.
Dupa atatia ani, inca mi-e greu sa vorbesc despre tata. Era un idealist si e mai usor sa fii prietenul unui idealist decat copilul lui, pentru ca idealistul face din copilul sau un exemplu.
Cand Bob Kennedy a fost asasinat, tatal meu facea o emisiune de televiziune in Columbus, Ohio. Era imediat dupa moartea lui Martin Luther King Jr, o perioada frustranta. Tata a intrat in camera mea si mi-a spus:
– Da-mi toate armele tale!
Le-a pus intr-o sacosa si a aparut in emisiune, spunand:
– Fiu-meu mi-a dat astea. Si a continuat:
– Eu, unul, nu mai vreau ca fiul meu sa se mai joace cu asa ceva.
Tata a facut toate astea pentru a-si prezenta punctul de vedere, care merita sa fie cunoscut si care a facut istorie in televiziune. A inteles ca impactul mesajului era cu atat mai mare cu cat venea de la un pusti de sapte ani.
Am invat multe de la matusa Rosemary. Nici nu a fost nevoie ca ea sa rosteasca vreun cuvant pentru a-mi oferi o mare lectie de viata. De la ea am invatat sa fac fata succesului. In 1951, matusa era in culmea gloriei si aparea pe copertile tuturor revistelor. A fost in turneu vreme de cinci ani, iar cand s-a intors acasa, a aparut rock’n’roll-ul. Elvis era rege si rock-ul era condus de barbati. Nu ca asta ar fi facut din ea o cantareata mai putin talentata, dar pur si simplu lucrurile se schimbasera. Regulile se schimbasera, iar ea era terminata. A inceput sa creada ca isi pierduse talentul. Avea crize de nervi, incepuse sa ia droguri si isi pierduse o gramada de bani. Apoi a inceput sa aiba probleme cu Fiscul si a pierdut tot. Din fericire, a avut puterea de a se reinventa si de a reveni. Dar timp de vreo douazeci de ani a suferit enorm.
Ce este de invatat de aici? Lectia buna este ca nu esti niciodata atat de bun, dar nici atat de rau, pe cat se spune ca ai fi.
Nu am devenit cu adevarat cunoscut decat atunci cand am trecut de 30 de ani. Inca imi amintesc cum stateam, falit, in baie la un amic. Prietenii voiu sa ia cina in oras sau sa manance un hamburger, iar eu nu-mi permiteam. Ei aveau bani, insa nu voiam sa profit. Asta s-a intamplat de multe ori. La un moment dat, imi amintesc ca prietenul meu Brad, mi-a imprumutat o suta de dolari. Acum el conduce compania noastra de productie si eu inca ii port recunostinta.
Niciodata nu am crezut ca Batman si Robin avea sa devina un film mare. L-am vazut doar ca pe o ocazie buna pentru mine. Si dintr-o data au inceput filmarile. Scenariul nu era unitar. Ma simteam mizerabil in costumatie, incercand sa fac scenele ca lumea. Nu asa se facea un film.
Am incasat-o pentru Batman si Robin. Destul de serios, dar am stiut sa fac fata. Am fost suprins de duritatea loviturilor care apar cand te astepti mai putin. Important este ca am avut nevoie de Batman si Robin pentru a ajunge unde sunt acum. Cand am fost in situatia de a ma decide pentru un film si de a face acel film, a trebuit, intr-adevar, sa imi modific optica.
Acele filme sunt considerate bune pentru ca tu joci in ele, iar cand apar criticile, tu esti responsabil nu doar pentru ce ai facut in film, ci pentru intregul film.
De la acest moment incolo, mi-am dat seama ca responsabilitatea imi apartine. Fie ca o fac lata, fie ca reusesc, vreau macar sa fie pe gustul meu. Asa ca am inceput sa fac filme ca Pasiune periculoasa, Regii Desertului sau Marea Hoinareala. Am inceput sa joc numai in filme pe care eu insumi m-as fi dus sa le vad. Insa asta nu se termina totdeauna cu bine. Cateodata un film nu merge. Lectia pe care am primit-o dupa pelicula Batman si Robin a fost importanta.
Nu am invatat prea multe din casatorie pentru ca nu am lasat-o sa devina o experienta din care sa invat. Aceasta nu inseamna ca nu am iubit-o si adorat-o pe femeia cu care m-am casatorit. Ieseam impreuna destul de mult, dar nu tot timpul, si nu eram pregatit inca sa accept ca, atunci cand ceva nu merge cum trebuie, trebuie sa faci in asa fel ca lucrurile sa mearga.
Aveam 28 de ani si nu era atat de tolerant pe cat ar fi trebuit sa fiu. Daca aceasta casatorie ar fi aparut intr-o etapa ulterioara a vietii mele, as fi stiut sa o fac sa mearga. Divortul a fost o experienta interesanta pentru mine, fiindca a insemnat un esec. Parintii nu m-au mustrat pentru divort, dimpotriva, m-au sprijinit. In general, ei nu au avut esecuri. Au facut fata unor obstacole mari pe parcursul casniciei, pentru ca nu concepeau viata in alt fel. Erau alte vremuri.
Apoi am reluat colaborarea cu fosta mea sotie. Am fost capabili sa trecem peste momentele dificile din trecut, sa glumim si sa ne distram.
Lucrul cu adevarat important din viata mea il reprezinta toti prietenii care, de peste 30 de ani incoace, au fost ca o familie pentru mine. Acesti oameni nu-mi fac nici o concesie si nici eu nu le fac lor concesii. Pe ei nu ii intereseaza unde sunt angajat. Cu totii au propriile lor slujbe, propriile lor vieti, propriile lor familii. Dar in fiecare dumininca mergem sa vedem cate un film, sa jucam baschet, ne aducem si familiile, iar uneori mergem impreuna in excursii. Cu totii facem eforturi ca lucrurile sa mearga bine. am depus mai multe eforturi in acest sens decat am depus in casnicia mea.
Am invatat multe lucruri despre moarte de la unchiul George, deoarece am stat langa el in ultimele lui zile. Atunci am inteles pentru prima data ca moartea este lucrul cel mai personal si mai intim din viata cuiva.
Aceasta experienta m-a facut sa privesc viata dintr-un punct de vedere realist: multe lucruri neplacute ti se pot intampla de-a lungul anilor. Iata optiunile pe care le ai: sa traiesti indeajuns incat sa iti vezi prietenii murind ori sa mori tanat.
Nu sunt deloc pesimist. Spun asta pentru ca imi dau seama ca este adevarat. Nu as vrea sa imi vad nici un prieten murind si nici nu as vrea sa mor tanar. Dar uneori a trebuit sa accept acest lucru. Si a atrebuit sa ma impac cu ideea ca sunt anumite lucruri pe care nu voi apuca sa le fac vreodata.
Unchiul George zacea in patul sau, la varsta de 68 de ani. Se uita la mine si-mi spunea: “Ce pierdere…” Nici pana in ziua de astazi nu stiu daca vorbea despre fumat, care i-a distrus plamanii si care abia il mai lasa sa respire, ori despre bautura, ori vorbea despre viata in general, in sensul ca nu ajunsese barbatul care ar fi vrut sa fie.
Insa am ajuns la concluzia ca nu as vrea sa ma trezesc la varsta de 65 de ani spunand: “Ce pierdere”. Vreau sa ma bucur de viata cat de mult pot. Ideea este sa ramai mereu deschis, s-a continui. As fi tentat sa ridic un zid care sa protejeze tot ce am, lucrurile pe care le-am creat si alaturi de care ma simt bine. Dar trebuie sa daram zidul si sa imi spun: In regula, hai sa mergem catre zone pe care nu le inteleg complet ori in care nu ma simt in largul meu.
Speri in adancul sufletului sa poti face asta. Nu stii daca o vei putea face tot timpul, dar trebuie sa incerci. Acesta este secretul.
Va prezentam in continuare cateva secvente din Tomorrowland, ce a aparut pe ecrane in luna mai a acestui an.
