Desi televiziunea l-a facut o persoana extrem de populara, Pavel Bartos marturiseste ca teatrul este totul pentru el. Ii da echilibru si o traire pe care n-o regaseste in alta parte, iar pe scena spune ca i se intampla minuni. Desi nu mai are timp pentru sine, Pavel Bartos nu tanjeste dupa el. Teatrul, live-urile de televiziune si familia ii ofera momente pe care le considera cu mult mai pretioase.
Esti unul dintre cei mai cunoscuti actori din România. Cum gestionezi popularitatea pe care-o ai?
Cu grija si cu atentie. Glumesc. Acesta este marele avantaj al televiziunii. Te face foarte repede popular. Singurul efort pe care il mai depun acum este sa incerc sa transfer aceasta popularitate, pe care mi-o da televiziunea, in teatru. Si se pare ca functioneaza destul de bine, pentru ca de un an de zile am vazut ca numele meu pe un afis de teatru atrage publicul, umple sali. Si, daca il mai pui si alaturi de Rodica Mandache sau de Dorina Lazar, cu atat mai mult! In ceea ce priveste felul in care gestionez aceasta popularitate, e interesant cand ma opreste lumea si imi cere autografe. Atunci cand ma vad oamenii pe strada, imi zambesc. Probabil datorita faptului ca sunt o persoana pozitiva, transmit acest lucru si lumea ma ia ca atare. De multe ori, sunt perceput ca un membru al familiei, mi se spune ca binedispun, ca ii fac sa se simta bine si asta ma bucura nespus.
Acest lucru nu exercita si o presiune asupra ta?
Exista si putina presiune, dar depinde de cum gestionezi tu aceasta popularitate. Nu caut in fiecare zi contactul cu multimea, pentru ca nu poti face fata intotdeauna. Daca vizitezi un mall, atunci trebuie sa te camuflezi, ca sa-ti fie bine, sa petreci cateva ore în liniste. Ce am constatat insa cu placere este faptul ca lumea are mult bun simt. Ma intreaba daca pot face o poza cu mine, daca imi pot strange mana sau daca le pot da un autograf si ma incanta acest bun simt pe care il avem. Sper sa ramana. Apropo de gestionare, avantajul meu este ca popularitatea nu mi-a venit la o varsta frageda. Daca o aveam la 20 de ani, probabil ca ma lua valul, caci observ ca asta se intampla cu unii dintre colegii mei foarte tineri. Poate sa-ti ia mintile. Marele meu noroc a fost ca am capatat popularitatea la 30-35 ani, cand sunt matur psihic si gestionez altfel, pentru ca am si o familie care imi asigura echilibrul necesar in fata acestui tumult.
In adaptarea dupa Caragiale “CFR, cometa, copilul si catelul”, joci rolul unui controlor de tren. Daca acel nas ar veni sa taxeze biletele in perioada de acum, ce comentarii ar avea?
Ca sa fac o gluma, nu prea ar avea ce sa taxeze, pentru ca lumea este obisnuita sa dea o mica spaga. Probabil ca dilema acestui controlor de tren ar fi aceasta: cum adica sa-mi dai bani? Tu trebuie sa-mi platesti biletul. Caci acesta este si un moto al personajului: mie trebuie sa-mi platiti un belet, si pe deasupra si o amenda de… Adica acest om si-ar gasi foarte greu locul intr-un astfel de tren. Ar sfarsi fie prin a fi linsat de ceilalti, fie prin a fi respectat. Dar sigur s-ar lupta, pentru ca este si un tip de controlor mai ardelean si la el 2+2 = 4, nu altceva. I-ar fi foarte greu si nu stiu daca si-ar pastra puritatea daca ar trai 2-3 ani intr-un astfel de context: fie s-ar da el dupa societate, fie societatea s-ar da dupa el. Dincolo de asta, rolul in sine imi face mare placere si mi-am dorit de copil sa joc un controlor de tren.
Joci in multe spectacole puse in scena de Alexandru Dabija. Care este explicatia?
Nu stiu. E adevarat, de cand am venit la Odeon, am jucat in toate piesele lui Dabija. Mi s-a si spus ca as fi un actor-fetis al lui si m-as bucura sa fie asa. De-a lungul vietii, avem cateva intalniri profesionale care ne marcheaza. Pentru mine, Dabija reprezinta o astfel de intalnire profesionala majora, dar si umana. As vrea sa cred ca ma ia in spectacole pentru ca ma considera un actor bun, necesar, cu care stie ce sa faca. Marea mea bucurie este ca m-a incercat in diverse roluri – de la comedie, la drama.
Asa e, joci roluri foarte diverse – si in comedii, si in drame. Care iti sunt mai apropiate? In care te simti acasa?
Eu, in general, pe scena ma simt ca acasa. De asta am si tinut cu dintii, caci lucrez in televiziune de 10 ani si de multe ori am fost intrebat de ce ma chinui si cu teatrul, de ce nu renunt la el, pentru ca faceam eforturi uriase sa ajung de la filmari la repetitii. Numai naveta Buftea-Bucuresti imi ia 2 ore pe zi si fugeam de la teatru la filmare si invers si ma intrebau ce castig din teatru, cat este salariul. Si le raspundeam ca se pune gresit problema: teatrul este pentru mine totul. Pentru ca emotia pe care o traiesti acolo seara de seara cu publicul nu ti-o da nici televiziunea, nici filmul. Pentru ca pe scena nu poti minti, iei publicul cu tine sau nu-l iei. De asta imi si plac foarte mult live-urile, pentru ca se aseamana cu teatrul, de asta ma si descurc asa bine, pentru ca am exercitiul spectacolului de teatru, al interactivitatii cu spectatorul de teatru. Si tin la teatru enorm, de aceea nu vreau sa renunt la el. Cred ca este echilibrul necesar in profesia mea. Pentru ca, la un moment dat, te poti plafona in televiziune sau in film, fiind folosit pe un anumit calapod. Avantajul meu este ca ma intorc la teatru si am posibilitatea de a face si roluri dramatice si sa nu raman numai in sfera personajului comic.
Ce satisfactie iti ofera comedia?
Comedia este foarte greu de facut. Cred ca este cel mai greu stil in teatru, pentru ca a-i face pe oameni sa rada, tu dramatic fiind pe scena, este colosal de greu, dar in acelasi timp si placut. E vorba de acel “catharsis” la care toti vrem sa ajungem, fie ca suntem spectatori, fie ca suntem actori.
Ce inseamna pentru tine timpul petrecut pe scena? Cum percepi curgerea lui?
In acel moment, nu percep curgerea timpului. Cel mai des mi se intampla in timpul repetitiilor: nu imi dau seama cum trec 6 ore, doar ca incep sa ma panichez dandu-mi seama ca am intarziat in alta parte. Nu poti percepe acel timp, nu poti descrie in cuvinte. Minunile nu le poti descrie, iar pe scena mie mi se intampla minuni.
Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru actorie?
Provin dintr-un oras foarte mic, Miercurea-Ciuc, si la noi veneau destul de rar spectacole de teatru pe vremea lui Ceausescu. Dar, cand veneau, era o bucurie. As minti sa spun ca mi-am dorit asta de la 3 sau 5 ani. Nu, totul s-a intamplat pe la 15-16 ani, cand a trebuit sa-mi pun problema ce-mi doresc sa fac in viitor. Si mi-am dat seama ca am valente, organizand brigada scolii, si am spus ca in zona aceasta as vrea sa fiu. Bineinteles ca era o chestie descurajanta, pentru ca oricui ii spuneam ca vreau sa devin actor imi zicea ca n-am cum, ca sunt din Miercurea Ciuc, ca n-am pile. Si atunci am zis ca-mi doresc sa dau la Drept, fiindca stiam gramatica si istorie. Cand m-am dus la facultate, nimeni n-a stiut ca dau la teatru, tocmai pentru a fi lasat in pace. Nici mama n-a stiut. Si, cand i-am spus ca am intrat la facultate, mi-a zis ca e foarte bine ca voi fi avocat. Iar eu i-am raspuns ca nu voi fi avocat, ci actor, ca am intrat la facultatea de teatru. Mama a stat putin, s-a uitat la mine si a zis ca e bine, ca e tot facultate. Ea e un om simplu, confectioner. Pentru ea era important sa ma duc la facultate.
Pentru celelalte pasiuni ale tale, mai ai timp?
Citeam undeva ca, pe langa dans si cantat, te mai pasioneaza pictura sau patinajul… Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi le-a dat pe cele doua fetite, si ca parinte incerc sa le ofer copiilor mei optiuni. Printre ele se regasesc pictura, patinajul. Mergand cu ele, ma mai dau si eu in spectacol, imi mai satisfac si eu mici dorinte. Sau stam acasa si pictam si intram intr-un soi de intrecere de genul cine deseneaza mai frumos, de fapt intr-un concurs de creativitate si atunci mai exersez. Dar am putin timp la dispozitie pentru astfel de activitati.
Pentru tine iti mai ramane ragaz?
Da, cand dorm. Dar nici nu stiu daca vreau sa am ragaz pentru mine. Adica mi-as dori sa am mai mult timp sa am grija de mine, sa merg la sala, sa citesc mai mult. De exemplu, mi-e ciuda ca nu mai am timp sa citesc, cititul fiind o pasiune a mea. De asta mi-am si scos televizorul din dormitor, ca sa pot citi, oricat de obosit as fi, cateva pagini si sa adorm. Pe de alta parte, mi-e ciuda ca nu am timp sa am mai multa grija de mine, pentru ca, odata cu varsta, ar fi bine sa mergi mai des la o sala de sport, la o piscina. In sensul acesta regret lipsa de timp. Dar, in rest, ma bucur ca sunt o persoana activa. Probabil ca, daca as avea mai mult timp la dispozitie, m-as plictisi sau nu stiu ce mi s-ar intampla, caci n-am fost pus in postura aceasta pana acum. Sunt o persoana activa, iar timpul meu liber este timpul familiei mele.
Ce inseamna pentru tine timp de calitate?
Cel pe care il petrec in teatru, in spectacole, intr-un live bun sau cu familia.
Acest interviu face parte din campania Momente insufletite de Silva Dark.
