“Alaturi de Cervantes, Iglesias este tot ceea ce avem noi mai bun” – obisnuiesc sa spuna multi spanioli contemporani. Pentru ca sensibilul, sentimentalul, romanticul, seducatorul cântaret Julio Iglesias face deja parte din patrimoniul de valori cele mai dragi sufletului hispanic.
Cu un palmares care l-a înscris demult în Guiness Book (Cartea Recordurilor), Julio Iglesias este considerat la ora actuala cel mai iubit cântaret al lumii noastre. Cele peste 260 de milioane de discuri vândute (de 26 de ori a obtinut Discul de platina), în 35 de ani de cariera, l-au consacrat pe Julio drept un campion al succesului pe toate scenele muzicale ale planetei, idolatrizat îndeosebi de publicul feminin.
Si astazi, la cei 61 de ani, Julio are aceeasi putere de seductie asupra spectatoarelor si ascultatoarelor. Staruri internationale precum frumoasa Kim Basinger au apelat la psihoterapie pentru a scapa de “obsesia Julio Iglesias”. Fascinantul cântaret a declansat adevarate psihoze în universul inimilor albastre: femei îndragostite, victime ale suferintelor sentimentale, femei visatoare si romantice. Julio ar putea sa marturiseasca public oricând: ”Am ucis milioane de femei !” {i nici o instanta nu l-ar putea pedepsi pentru “crima” de a fi facut literalmente sa moara dupa el “cea mai frumoasa jumatate a lumii”.
Aniversare tragica
Stralucitorul destin muzical al lui Julio a început în urma unei întâmplari nefericite. Cu peste patru decenii în urma , tânarul Julio Jose Iglesias De la Cueva era student la Drept si apreciatul portar al echipei de amatori a Clubului de fotbal Real Madrid.
În noaptea de 22 septembrie 1962, la ora 23.00, când Julio mai avea trei ore si împlinea exact, la secunda, 20 de ani, si-a invitat câtiva colegi la o bere. Au plecat cu o masina decapotata spre un bar de la marginea Madridului.
– Ce seara romantica, Julio, ca sufletul tau! – a exclamat unul dintre amici.
– Degeaba, fara fete, nu poti sa te bucuri de cerul înstelat – a comentat un cârcotas.
Julio i-a rasplatit pe toti cu zâmbetul sau luminos:
– Prieteni, ne asteapta o mie de fete la bar…E noaptea noastra.
– Da-i bice, Clemente! Da-i bice! – a strigat cineva. Dar Julio a intervenit:
– Hei, nu te grabi chiar asa! Important e sa ajungem la destinatie.
– Cât facem pâna acolo?
– Cam trei sferturi de ora.
– Pai avem o repriza la dispozitie…
– Sunteti nebuni? Fotbal în masina? – s-a minunat Julio. Hai, potoliti-va! Ce naiba? Aveti rabdare! Alta distractie nu stiti?
– Ba da! Hai sa cântam. Ceva special pentru Julio. Tito, zi-i!
– Eu? Sunt un afon perfect. Mai bine sa-l ascultam pe sarbatorit.
– Da, da! Hai, Julio, cânta-ne ceva!
Raspunsul lui Julio a venit direct si fara echivoc:
– Mai, voi nu stiti ca pe mine, la liceu m-au dat afara din cor, pentru ca nu cântam cum trebuie?
– Ce naiba! Numai afoni în masina asta?
Un scrâsnet de frâne i-a speriat pe toti:
– Hei, Clemente! Ce faci? Las-o mai încet, te-am rugat!
– Nu stii ca avem nevoie de o doza de emotie ca sa fim mai sanatosi?
– Sunt sigur ca e vorba de emotia pozitiva. În nici un caz de jocul asta cu adrenalina ridicata. Clemente! Uite, camionul!…
Un zgomot de tablarie a marcat coliziunea, zgâriind scoarta cerebrala a martorilor oculari. Vocile s-au amestecat cu groaza.
– Vai! Ce nenorocire!
– Priviti, tânarul ala a fost aruncat prin parbriz pe sosea…
– Ah! {oferul a fost strivit. Hai, draga mea, nu te uita! O sa-ti vina rau.
Sirenele Salvarii si Politiei sfâsie întunericul ca niste sabii sonore.
– Faceti loc! Faceti loc, va rog!. Brancardier, vino aici!…
– Evacuati zona! Evacuati zona!
Tabloul tragediei a tinut câteva ore multimea în tensiune.
Culmea disperarii
Salon de spital. Julio, imobilizat la pat, este vizitat de medic.
– Buna, Julio!
– Buna ziua, domnule doctor!
– Cum te simti azi?
– Cred ca am murit pe jumatate – se plânge tânarul pacient. Adica nu-mi mai simt picioarele!
– Multumeste-i lui Dumnezeu ca traiesti. Doi din colegii tai au murit de-a binelea…
Izbucneste în lacrimi:
– {tiu, stiu. Sarmanii! Eram atât de veseli toti, atât de dornici de viata!
-Dar tu traiesti, Julio! {i asta e extraordinar!… – îl imbarbateaza medicul. Timp de o saptamâna cât ai fost la reanimare, toti colegii tai de echipa au trecut pe la patul tau. Au venit si câtiva fotbalisti de la marea echipa a Realului. Însusi celebrul portar Araquistan a fost pe-aici si ti-a urat sanatate.
Nu-si poate opri lamentatiile:
– Mai bine muream, domnule doctor. Mai bine muream, decât sa paralizez. Ce se va întâmpla cu mine? Mai am vreo sansa sa merg, sa ma tin pe picioare?
-E înca prematur, Julio sa-ti dam un verdict definitiv. Esti tânar, puternic…
– As vrea sa-mi raspundeti sincer. Vreau sa-mi spuneti adevarul.
– Repet. Starea ta e în evolutie. Va urma o lunga, o foarte lunga perioada de recuperare. Ai nevoie de multa vointa si de… dragostea lui Dumnezeu.
Julio nu-si poate opri groaza de a ramâne invalid:
– Spuneti-mi sincer. Voi mai putea merge vreodata?
Doctorul îi raspunse tulburat:
-Julio, mi-e foarte greu sa-ti spun adevarul. Mai asteapta. Raspunsul ti-l va da Viata însasi. Acum, te las. Noi, doctorii, vom face imposibilul sa te salvam. Ai încredere! La revedere!
Începe sa plânga încet:
-Doamne, ce rost mai are viata? De ce sa mai traiesc?
Muzica face minuni!
Momente de alinare pentru nefericitul tânar: întâlnirile cu tatal sau.
– Tata, îti multumesc pentru radioul asta mic. De doua luni, nu mai sunt singur aici. Zi si noapte, ascult muzica. Am învatat versurile a zeci de cântece.
– Vad ca le-ai scris aici în caietul pe care mi l-ai cerut. Pot sa ma uit?
– Daca vrei? – îi raspunse Julio, dupa o ezitare.
Seniorul citeste cu voce tare:
“Sunt mai puternic ca valul de mare
{i mai gingas ca petala de floare”
– A, lasa-le, nu merita… – protesteaza tânarul. Dar tatal continua:
“Sunt mai fierbinte ca raza de soare
{i mai curat decât limpezi izvoare
Sunt om si traiesc…” Foarte romantice. Cine cânta pe versurile astea? – se mira tatal.
– Nimeni. Sunt poeziile mele. Scriu ca sa nu mor de tristete – spune Julio cu un surâs amar.
– Scrie, Julio. Alina-ti suferinta!
– Tata, ce ti-au mai zis doctorii? Ai pregatit caruciorul cu rotile?
-Mi-au spus ca recuperarea e dificila. Trebuie sa stai în pat, sa ai rabdare.
– Am înteles, dar cât timp?
-Numai destinul ar putea sa-ti raspunda la aceasta întrebare, fiule.
Se aud batai în usa salonului. Intra infirmierul jovial.
– A! Îi salut pe cei doi Iglesias.
– O, te salut, prietene! – se înveseleste Julio. Tata, trebuie sa-ti spun ca Eladio, infirmierul meu, m-a impresionat cu grija si atentia sa. E îngerul meu. Dar ce-ai adus acolo?
-Ti-am adus o chitara.
Lui Julio nu-i vine sa creada:
– Mie?
– Da, tie, prietene. O chitara nou, nouta. Uite ce frumos suna! {i Eladio îsi plimba degetele pe strune.
Julio nu-si poate reveni din uluiala:
– Esti nebun! Vrei sa râzi de mine? Ce naiba sa fac eu cu sase corzi?
Tatal intervine hotarât:
– Sa cânti. Sa-ti cânti propriile tale versuri.
– Dar n-am pus niciodata mâna pe o chitara. Habar n-am sa cânt… – se sperie Julio.
– Nu-i nimic, te învat eu… – îl asigura prietenul.
– Tu? Te pricepi la asa ceva?
– Dragul meu, în serile mele libere, eu cânt la un bar cu o formatie. Asa ca poti sa fii fericit ca ti-ai gasit si profesorul.
– Nu stiu daca voi fi în stare…
-Ba da, fiule. Sufletul tau e sensibil ca o coarda de chitara. Vei cânta, Julio. {i ai sa vezi: Muzica face minuni! Tatal îsi cuprinde fiul cu bratele, ca si când ar dori sa-l apere de toate primejdiile.
Dupa spital, viata lui Julio Iglesias a luat o întorsatura miraculoasa. Dând dovada de o vointa extraordinara, el a reusit, dupa un an si jumatate, sa-si înfrânga pareza. Infirmierul, profesor de muzica, l-a facut sa nu se mai desparta de chitara. Dupa iesirea din spital, Julio a luat lectii serioase de muzica. Astfel ca, la 25 de ani, Julio Iglesias înregistreaza primul single – La vida sigue igual (Viata merge mai departe). Cântecul ajunge nr.1 în toate topurile spaniole. Discul s-a vândut în Spania în peste 1 milion de exemplare.
… Odata sfârsita perioada de convalescenta, Julio îsi termina studiile la Drept înainte de a se dedica total muzicii. Despre aceasta perioada a vietii sale, artistul îsi aminteste cu emotie: “Cred ca aceasta experienta mi-a schimbat complet viata. Îi datorez toate realizarile mele, ca om si ca artist. Eram un sportiv, un usuratic, dar suferinta m-a învatat sa percep altfel tot ceea ce era în jurul meu. M-am descoperit poet fara sa fi scris o poezie si cântaret fara sa fi cântat vreodata.”
Desigur, modestia afisata de Julio Iglesias apare azi ostentativa si exagerata. La baza statuii sale s-au adunat ani de munca si eforturi staruitoare pentru însusirea artei cântatului.
Astazi, celebrul cântaret se mândreste cu peste 78 de albume înregistrate. A vândut în total peste 260 de milioane de discuri, iar muzica sa continua sa se bucure de un succes extraordinar pe toate meridianele.
Barbatul cu o mie de logodnice
Cel mai faimos romantic al cântecului spaniol, cântaretul sexagenar – mai seducator decât interpreti de azi mai frumosi si mai tineri (cu 30-40 de ani) are în spate o cariera muzicala stralucita, însumând peste trei decenii si jumatate. În acest rastimp, a sustinut aproape 5.000 de concerte în tari de pe toate continentele, inclusiv în România. Guiness Book l-a înregistrat înca din 1983 pentru cele mai multe discuri vândute si interpretate în cele mai multe limbi.. Industria discului a creat pentru el primul disc de platina. În 1984, primul sau album american 1100 Bel Air Place îl face deja cel mai mare detinator de discuri de platina. Pâna azi, Julio a obtinut 2.650 de discuri de aur si de platina. Are steaua sa încrustata pe celebrul Bulevard 8 de la Hollywood destinata celor mai mari staruri din lume. Ultimele sale albume: Tango, Noche de Cuatro Lunas si Divorcio…
În acest ultim album (Divorcio) vom întâlni un Julio arzând mocnit ca jarul, fara flacari spectaculoase, barbatul iubirilor profunde si statornice.
Îmi amintesc cu emotie împreuna cu cei din generatia lui Julio, de anii ’70, când “baiatul cuminte” rasarit peste noapte pe scenele lumii, cânta “Manuela”, scaldând inimile în valuri muzicale de romantism si sentimentalism. Julio a participat la Festivalul “Cerbul de Aur” de la Brasov, obtinând, pare-mi-se, un premiu al juriului cu o piesa (neinspirat aleasa) – “Ale tale” – din repertoriul lui Dan Spataru. Nimeni însa din cei ce l-au vazut atunci nu si-ar fi putut închipui ca tinerelul firav si timid va deveni, peste ani, unul dintre cei mai mari cântareti ai lumii.
Tot ca “baiat cuminte”, Julio s-a casatorit cu frumoasa Isabel Preysler, fata unui diplomat filipinez, casatorie din care au rezultat trei copii: o fata si doi baieti (Chabeli, Enrique si Julio). A urmat divortul, copiii ramânând la mama lor, iar Iglesias si-a continuat cariera muzicala. Nebucurându-se de succes în tara lui, pleaca la sfârsitul anilor ’80 în Statele Unite si se stabileste la Miami.
Mai târziu, Julio Iglesias îsi va aminti cu jena de aceasta epoca siropoasa:
“Cântam prost atunci. Azi, îmi este rusine sa ascult Manuela. Daca as putea sa fac sa dispara aceasta înregistrare!”
În America începe aventura lui Julio de latin lover, o viata agitata, traita cu frenezie, lucru ce nu i s-a întâmplat în prima lui tinerete din cauza casatoriei timpurii si asumarii obligatiilor de tata. Viata americana a lui Julio Iglesias a fost pigmentata de o multime de aventuri amoroase cu femei celebre sau mai putin celebre, dar neaparat frumoase. Deceniul ’80 a fost deceniul când fiecare nou cântec lansat însemna pentru Julio o noua aventura sentimentala. De aceea, el a fost botezat “barbatul cu o mie de logodnice”.
La umbra portocalilor
…E o vara fierbinte. Dar în gradina lui Julio Iglesias din Miami, umbra palmierilor si valurile piscinei ofera distinsilor invitati impresia ca se afla într-un colt de rai. Atmosfera de vis si exotism este întregita de cântecele iubitei gazde. Sub fiecare arbust înflorit, e ascuns un mic difuzor din care se revarsa cele mai tandre melodii înregistrate de Julio Iglesias.
La o masa, la umbra portocalilor, Julio Iglesias si Frank Sinatra. Primul în fata unui pahar de vin rosu, celalalt la un whisky cu gheata.
– Dear John, de câte ori vin pe la tine ma simt mai tânar. Aici, totul îmi aminteste de tinerete – zice Sinatra sorbind din pahar.
– Ce te plângi, Frank? N-ai nici 70 de ani si te tii al naibii de bine. Esti neschimbat, arati ca în filmele tale celebre.
– Aiurea! Îmi faci complimente ca unei domnisoare. Ma dor încheieturile de la mâini si de la picioare. Nu mai pot sa-mi fac ora de joging ca înainte. Nu mai am chef sa ma culc cu o femeie…
– Dar cânti dumnezeieste si acum, draga prietene. Duetul nostru a avut un mare succes.
Din piscina se aude o chemare languroasa de femeie:
– Julio! Julio!…
– Da, Linda.
– Vino, sa te scalzi cu noi. Te rog… E atât de mângâietoare si de racoroasa apa asta!
– Bine. Peste cinci minute.
Frank Sinatra întreaba pofticios:
– Cine sunt toate frumoasele astea? Una, doua…cinci fapturi de vis.
– Într-adevar, chiar sunt minunate – confirma stapânul haremului. Linda este Miss Brazilia; creola aia cu bikini verde e Miss Filipine; cea blonda este Miss Germania…
– Bine, bine. Am înteles. {i toate fetele astea au trecut…prin patul tau?
Julio râde din toata inima:
– Ai sa spui ca ma laud. Da, fiecare fata de aici înseamna pentru mine o poveste de dragoste.
– Mai, Don Juan! Dar tu ne-ai întrecut pe toti de la Hollywood. Înca un capitol la care poti figura în Guinnes Book…Barbatul cu o mie de logodnice, nu-i asa?
– Frank, vezi bine ca engleza mea înca schioapata. Ei, bine, am gasit cele mai experte “profesoare”. Învat engleza, iubind. {i Julio râde din nou, încântat de sine.
Frank ii intoarce gluma:
– Mai ca-mi vine sa aplic si eu metoda asta, pentru a învata spaniola. Ce zici? Din piscina rasuna din nou un glas provocator de femeie:
– Julio, darling. ti-e teama de noi?
– Asa ma stiti voi pe mine? – se înfoaie Julio ca un cocos. A, da’uite cine vine la noi? Diana Ross, superba antilopa…
– Te sarut, dragule! – il saluta cântareata, leganându-si soldurile.
– Ce-i, Diana? Ti-ai amintit de mine?
– Da, brusc mi s-a facut dor de tine. Te mira?
– Da, ma mira ca nu te-ai întors mai devreme – surâde Julio malitios.
– Încrezutule! – îl dojeneste Diana. Ce cauta matracucile astea în piscina nebuniilor noastre?
– Dupa cum vezi sunt cinci; daca era una singura, aveai de ce sa fii geloasa.
– Lasa, craiule, ca te stiu eu! A, dar uite-l si pe Frank. Hello!
– Hello, Diana! Ce frumoasa esti si astazi!
– Frank, ai ramas galant ca întotdeauna!…Julio, spune sa-mi aduca si mie o Cola cu gheata.
– Jose.
– Da, domnule.
– Un pahar de Cola cu gheata, pentru doamna Ross!
– Îndata, domnule…
Julio nu-si ascunde nedumerirea:
– {i totusi, draga mea, ce vânt te aduce la mine în miezul zilei?
– Cum?Nu mai crezi în sentimentele mele? – mimeaza sinceritatea fosta iubita a lui Julio.
– Ca sa fiu sincer, nu mai regasesc în privirea ta acea flacara, acea stralucire venita din adâncul inimii. Te uiti la mine acum, asa cum te uiti la Frank, adica asa cum te uiti la un prieten.
– Oh, nu te credeam atât de profund observator. În fine, poate ca ai dreptate. Am venit sa-ti propun un business.
– Un concert? – intuieste cântaretul.
– Un megaturneu în Europa pentru la iarna.
– În ce luna?
– Februarie.
– Februarie, februarie?Sorry. Sunt în America Latina.
– Sigur?
– Chiar azi dimineata mi-am verificat agenda. Îmi pare rau. Mi-ar fi placut sa fim din nou împreuna.
– Închipuieste-ti ca mi-ai stricat tot cheful. {i Cola asta, parca e pipi…Jose!
– Da, doamna.
Diana comanda plina de nervi:
– Adu-mi un whisky dublu! Cu gheata.
Un nabab care prefera lintea în locul icrelor negre
Anii au trecut si Julio Iglesias si-a schimbat stilul, atât stilul de muzica, cât si stilul de viata. De la melodiile considerate de unii “siropoase”, interpretate languros, cântaretul a trecut la un fel de joc cu spectatorii. El cânta fara sa rosteasca rotund si raspicat cuvintele, cum facea odinioara. El cânta azi, de parca abia ar pronunta vorbele, ca un joc delicat cu niste flori. Cât despre stilul de viata, a început sa iubesca cu adevarat, de vreme ce a devenit barbatul unei singure femei. Iubirea lui unica se numeste Miranda Rijnsburger, top model olandez, o frumusete cu parul ca soarele si privirea ca a unui înger al tandretii. E drept ca e de aceeasi vârsta cu fiica sa cea mare Chabeli, adica cu 28 de ani mai tânara decât el.
… Septembrie 1993. Julio Iglesias tocmai si-a sarbatorit cei 50 de ani de viata în drum spre Los Angeles, unde a înregistrat un nou disc, împreuna cu Frank Sinatra si cu grupul Sting. Iata-l pe cântaretul semicentenar lasându-se, de aceasta data, “devorat” de gazetari. E ca o favoare facuta presei de ziua lui.
Un ziarist:
– Cum apreciati recenta întregistrare cu Sinatra si Sting?
– E cea mai importanta clipa din cariera mea de interpret de pâna acum.
– Toti spun ca, la 50 de ani, cântati mai bine ca oricând. Vocea este plina de culoare, inteligenta si sentimente. Faceti ceva special sa o întretineti?
– Cred ca vocea, ca si cântecele mele, seamana cu vinul. Sunt tot mai bune peste ani – raspunde Julio râzând.
Alt ziarist:
– Aveti intentia sa va casatoriti cu Miranda?
– Sigur, ca sa fiu sincer, e greu sa renunti la celibat când ai dat de gustul libertatii.. Dar dragostea mea pentru Miranda mi-a schimbat radical optiunile.
Deocamdata, nu ma casatoresc cu ea, pentru ca nu vrea ea. Iar în casa noastra, se face ce spune ea.
O ziarista:
– E adevarat ca ati renuntat la agenda de telefon plina de numele celor mai celebre Miss-uri din lume?
Julio se amuza:
– Toate le afla ziaristii astia!. Da. Nu ma mai intereseaza. Nu cunosc decât doua numere de telefon: cel al Mirandei si cel al Institutului Meteorologic din Houston.
– De ce? Sunteti meteosensibil? – vine o întrebare malitioasa.
– Sunt mereu în cautarea razelor de soare. Nu ma despart niciodata de soare. Sunt un fanatic al astrului vietii.. Telefonez la Institutul Meteo din Houston pentru a ma informa oricând despre locurile de pe glob unde este vara, pentru ca nu pot trai mult timp fara sa ma bucur de caldura si lumina soarelui.
– Sunteti un om bogat?
– Sunt convins ca stiti mai bine decât mine…
– Atunci, rectific întrebarea. Duceti o viata de lux, excentrica?…
– {tiu bine ca zadarnic as dori sa va ascund ceva. Asa ca va spun franc. Am mai multe case, una în Miami, alta în Republica Dominicana si una în Spania, pentru ca v-am spus ca alerg dupa soare. Ma deplasez cu avionul personal si cu yahtul personal. Am mai multe masini. Fac câte o escapada la Acapulco, fireste, însotit de Miranda. Dar prefer lintea în locul icrelor negre. Replica stârneste hohote de râs.
– Dar sunteti pe lista primilor 20 de artisti cel mai bine platiti din lume.
– Se prea poate. Ceea ce nu ma împiedica sa adopt un stil original de viata, în care gesturile de nabab alterneaza cu frustrarile ascetului.
– Va temeti de batrânete?
Din nou, Julio Iglesias e o explozie de optimism:
– Nu! Eu sunt ca vinul rosu. Odata cu trecerea anilor, eu nu îmbatrânesc, ci devin mai bun.
– Dumneavoastra, care ati cucerit o lume, v-ati mai îmbunatatit cota de popularitate în tara dumneavoastra?
-Întrebarea dumneavoastra ma întristeaza. Se pare ca nimeni nu este profet în tara lui. Dragi prieteni, voi fi brutal de sincer cu voi: as schimba oricând fotografia mea de pe coperta unei reviste americane pentru un titlu de ziar favorabil mie, aparut în regiunea mea natala, Galicia.
Doi Iglesias nu pot încapea pe aceeasi scena
“Ce naste din Iglesias cânta “ – ar putea suna o butada, caci atât Enrique, cât si Julio junior au îmbratisat cariere muzicale. {i culmea, Enrique a reusit sa ajunga pe orbita gloriei fara a apela câtusi de putin la faima numelui Iglesias. Enrique a reusit sa se afirme pe propriile sale merite, transformând un prenume în renume! Indubitabil, între cei doi Iglesias se manifesta un puternic conflict între generatii.
– Enrique, da, ai câstigat acest premiu Grammy, pentru ca am fost un bun exemplu, poate nu ca tata, dar ca artist cu siguranta. Cuvintele seniorului il scot din minti pe fiu:
– Tata, îti amintesti, ce mi-ai spus în urma cu un an, când tu ai fost cel care a luat premiul asta?
– Ce ti-am spus?
– Mi-ai spus cu trufie: Sa vedem când si daca tu vei obtine un astfel de premiu! Ei, iata ca, la urmatoarea editie, tocmai eu am fost premiatul. {i tu nici macar nu mi-ai dat telefon sa ma feliciti. Sunt totusi fiul tau!
– Da. Aici e secretul succesului tau : Esti fiul lui Julio Iglesias. Enrique explodeaza de furie:
– Cum? Îndraznesti sa ma jignesti astfel? Ce merit ai tu în afara de cel biologic, ca mama m-a adus pe lume cu aportul tau? Altfel, numele Iglesias nu înseamna nimic în cariera, în muzica mea. N-ai fost la nici un concert al meu si nici nu-mi pasa. Eu sunt numarul 1 acum. {tiu ca suferi, pentru ca orgoliul tau e infinit mai mare decât dragostea de tata…
– Ti-ai luat-o în cap, Enrique! Mai ai destul de muncit sa ajungi în Cartea Recordurilor. Tu nu poti fi pentru mine un rival.
– Tata, nu-ti dai seama ca ai declansat între noi un adevarat razboi? Între noi se revarsa invidia, suspiciunea, ura… E îngrozitor! Cândva, am visat sa cântam amândoi pe aceeasi scena…
– Eu lânga tine? Ar fi un pret prea mare pe care sa-l platesc pentru tine!
– Vezi, domnule Iglesias, de ce nu-mi poti pretinde sa te iubesc? Pentru ca nu-l poti suporta nici macar pe fiul tau sa straluceasca lânga tine. Te crezi inegalabil, dar în curând muzica ta nu va mai face nici doua parale…
– Enrique, as vrea sa traiesc sa vad daca peste 30 de ani va mai exista vreun fan Enrique Iglesias. Pe mine, la vârsta mea, ma aplauda înca milioane de fani.
Un fratior pentru Julio
Se pare ca Julio Iglesias nu reuseste sa mentina armonia nici în relatiile cu tatal sau, care a împlinit anul acesta 87 de ani.
– Îti multumesc ca ai raspuns invitatiei mele si ai venit sa stam putin de vorba! Din pacate, asemenea momente sunt rare – constata patriarhul clanului Iglesias.
– Tata, regret si eu ca nu putem sta mai mult împreuna – marturiseste Julio. Când am început sa cânt – ti-amintesti? – ne întâlneam doar de doua ori pe an. În ultimii ani, am încercat sa recuperez totusi. Papa, ma bucur ca ne vedem. Da-mi voie sa-ti spun ca arati excelent. Roona ce face?
– Nevasta-mea e plecata. Tocmai de aceea te-am rugat sa vii sa stam de vorba în liniste, doar între patru ochi.
– O, dar vad ca ai ceva foarte important sa-mi spui.
– Da, Julio. Îti amintesti ca am fost medicul care a asistat-o pe Isabel la nasterea primilor trei copii? {i, daca m-ar fi tinut puterile, as fi asistat-o si pe Miranda.
– Da, tata, stiu…Dar nu înteleg unde vrei sa ajungi?
– Uite, Julio, despre ce e vorba. Ca ginecolog si obstetrician, am încurajat-o pe Roona sa treaca la fapte…
– Nu înteleg…
– Roona va fi mama.
Julio face ochii mari:
– Cum?
– Da. A ramas însarcinata prin inseminare artificiala. E deja gravida în cinci luni si vom avea un baiat.
– Nu pot sa cred. La 60 de ani, voi avea un fratior Râsul lui Julio e sarcastic: Enrique îi va spune “unchiule” unui tânc! Tu infirmi orice urma de logica în tabloul rubedeniilor. Asta-i culmea! Clanul Iglesias se înmulteste gratie patriarhului.
– Da, Roona a decis ca daca n-o face acum, când a împlinit 40 de ani, nu va mai fi mama niciodata.
– Acum, înteleg eu de ce ai tinut-o atâta în spital…
– Da, si am pazit-o cu strasnicie de toti indiscretii pâna când am fost sigur de reusita. Te-am chemat sa-ti dau vestea înainte de a afla din ziare.
– Îti multumesc pentru grija, papa! Dar, crede-ma, mai bine aveai grija sa nu ne expui ridicolului.
– Ridicol? În loc sa fii mândru, tu te rusinezi? Mi se pare cel putin ciudata atitudinea ta. Ar trebui sa-ti doresti sa atingi si tu performantele mele la 87 de ani, ma simt ca un barbat adevarat si ma supara reactia ta.
– Tata, m-ai luat prin surprindere si nu pot sa-ti ascund ca m-ai socat. La urma urmelor însa, ce sa zic? Bravo, papa! Volens-nolens, ar trebui sa te aplaud.
– Asa sa faci, dragul meu, si când viitorul tau fratior va veni pe lume!
{i, intr-adevar, in martie 2004, s-a nascut fratiorul lui Julio Iglesias.
“Cântecele sunt armele mele”
Peisaj exotic dominican, cu dealuri dulci, împovarate de maslini argintii, coborând în apele albastre si calme ale Atlanticului. Aici, în statiunea Punta Cana de pe coastele Hispaniolei (insula împartita între Haiti si Republica Dominicana) se afla casa magica a familiei lui Julio Iglesias, popasul preferat al trubadurului nomad în neîncetatul sau du-te vino între Spania si Miami.
Decembrie 2003. Sub soarele blând al asfintitului, familia s-a strâns pe terasa vilei. Tatal, ca de obicei, în costumul sau alb, lejer, din bumbac vaporos. El se joaca în hamac cu cele doua gemene, mezinele familiei de doi ani si jumatate: Victoria si Cristina. În apropiere, baietii mai mari (Rodrigo- de 4 ani si Miguel Alejandro – de 6 ani) se hârjonesc în iarba, generali ai celor doua armate din soldatei de plumb. Un razboi zgomotos, marcat de strigate si chemari avântate.
Blonda Miranda, mama acestei liote de copii, înoata în piscina. Fostul manechin si-a pastrat supletea si taria muschilor. Trupul ei, aurit de soare, aluneca pe oglinda apei ca o zeitate marina.
– Jose! – îsi striga Julio valetul.
– Am venit, domnule.
– Dragul meu, te rog sa notezi meniul pentru cina.
– Da, domnule.
– Oua din cuibar, rosii si salata din gradina, brânzeturi si bacon. Pentru doamna, cred, ca de obicei… Miranda!
– Da, iubitule!
– Ce vrei sa manânci diseara?
– Salata mea de andive, stropita cu ulei de masline si suc de lamâie.
– Prea bine, doamna.
– A, Jose. {i nu uita, alege din pivnita o sticla de Malaga.
– Iar bei, dragule?
– Ei, îngaduie-mi acest pacat mititel, fara de care viata asta frumoasa mi s-ar parea ca o femeie lipsita de bijuterii.
– Sa înteleg ca, asa cum ma vezi acum, fara nici o podoaba, nu-ti mai stârnesc interesul?
– Dimpotriva, Mira. Tu esti o femeie unica. Ma uit la tine, la trupul tau de nimfa. În costumul asta auriu, bronzata, pari tu însati o bijuterie slefuita de Dumnezeu.
– Ah, romanticul meu hidalgo. Tu poti vraji nu numai cântând, ci si cu vorbele tale galante.
– Cântecele sunt armele mele. Dar pe tine nu te-am cucerit decât cu puterea mea de a te iubi. Suntem de 13 ani împreuna si te iubesc mai mult ca niciodata. De trei-patru ori pe an, te cer în casatorie si de fiecare data îmi spui “Nu”. Iubita mea cu par balai, vino lânga mine! Asa. Uite, te mai întreb înca o data în acest an, pentru a cincea oara: Vrei sa fii sotia mea?
Miranda râde si apoi raspunde grav:
– Cunosti raspunsul: Nu! Ti-am mai explicat. Voi spune Da, atunci când toti acesti cinci copii vor atinge vârsta întelegerii, adica sa realizeze cât de mult ne iubim. E ca o binecuvântare pe care o astept din partea lor.
– Mira, dar s-ar putea ca atunci sa fiu deja un mos.
-Tu nu vei îmbatrâni niciodata, Julio. Esti si azi idolul femeilor de pretutindeni, pentru ca tu arati ca un tânar.
– Da, dar am facut pentru asta doua operatii estetice.
– {i daca va mai fi cazul, te vei opera din nou. Te cunosc prea bine, dragule.
– Asa e. Nu-mi voi dezamagi fanii niciodata. Chirurgia estetica face parte din vanitatea fiintei umane. Recurgi la bisturiu în functie de ceilalti. Eu am nevoie vitala de seductie. {i nu ma refer numai la aspectul fizic. Voi cânta pâna mor. Voi mai avea, poate, doar câtiva ascultatori printre prietenii credinciosi sau îngaduitori. Dar eu voi cânta pâna la ultima suflare.
Miranda îl saruta cu patima:
– Iata de ce te iubesc atât de mult. Pentru pasiunea ta, pentru tineretea ta, pentru curajul tau de a te bate cu viata. Ai în tine o energie miraculoasa, care ma tine mereu aprinsa ca o flacara.
– Iubita mea, tu si copiii nostri îmi dati oxigenul fara care n-as putea trai…
… Dragostea care lumineaza povestea lui Julio si a Mirandei sale ma face sa cred ca uneori viata e mai frumoasa decât toate povestile cu îndragostiti inventate vreodata de cei mai mari scriitori ai lumii.
Viorel POPESCU
