Numeroase carti – de la „Codul lui Da Vinci” pana la ultima carte a lui Didier van Cauwelaert – au devenit best-seller-uri, pretinzand ca dezvaluie secrete din viata lui Iisus Hristos si chiar posibilitatea ca acesta sa fie clonat. Pana unde putem crede in forta miraculoasa a stiintei? Unde incepe terenul fanteziei si fabulatiei? Toate aceste carti au succes la public tocmai pentru ca reusesc cu mare abilitate sa amestece stiinta cu fictiunea. In fapt insa, ele semnaleaza un complot impotriva adevarului.
Despre care adevar e vorba? Rasfoiti aceste pagini desprinse din articolele aparute in revista „Science et Vie” si veti intelege. Credinciosii mileniului trei trebuie sa depaseasca preceptul restrictiv al bisericii: „Crede si nu cerceta!” Societatea moderna impune un nou stil: „Cerceteaza si apoi crede!”
De mai multi ani, Iisus se afla in centrul unei veritabile explozii de suspiciuni, dezvaluiri, revelatii. Iisus a devenit sursa inepuizabila a unor thrillere ezoterice, a unor carti de investigatie, in care apar fie episoade necunoscute din viata lui Messia, fie rezultate ale unor analize si manipulari stiintifice cu privire la relicve atribuite fiului lui Dumnezeu. Succesul acestor carti este fenomenal. Prima din aceasta lunga serie de best-seller-uri este cartea „Codul lui Da Vinci” a lui Dan Brown, vanduta in intreaga lume in 40 de milioane de exemplare de la lansarea ei in anul 2004.
Se poate vorbi azi de o veritabila „davincimanie”, pe care filmul adaptat dupa carte nu face decat sa o sporeasca. Filmul popularizeaza si mai mult teza romanului, care, inspirandu-se din literatura ezoterica, nareaza actiunile organizatiei crestine Opus Dei, finalizate si cu crime pentru a impiedica dezvaluirile privind legatura amoroasa dintre Iisus si Maria Magdalena din care ar fi rezultat descendenti.
O teza inrudita cu aceea din scenariul lui Didier Convard intitulat „Triunghiul secret”, aflat la baza unui desen animat, vandut in Franta in peste 1 milion de exemplare. Scenariul lui Convard imagineaza existenta unei factiuni inarmate a bisericii, supranumita „paznicii sangelui”, care executa fara mila pe oricine in masura sa descopere ca Hristos nu a murit pe cruce. Pe langa lucrarile de fictiune, nici sectorul documentar nu s-a lasat mai prejos.
Scriitorul Didier van Cauwelaert prezinta, in cartea sa, aparuta in noiembrie 2005 „Clonarea lui Hristos?”, manevrele geneticienilor care „tenteaza diavolul, dorind sa-l reincarneze pe Dumnezeu.”
Aceste carti, fie de fictiune, fie cu pretentii documentare, isi impart succesul si au in comun tema, legand strans faptele si inventia romanesca.
Bruiajul genurilor apare chiar explicit in prefata romanului lui Dan Brown. Sub titlul „Faptele”, autorul legitimeaza aici existenta comunitatii calugarului Sion, omitand sa precizeze ca aceasta societate, la urma urmelor deloc secreta, nu avea nimic de-a face cu protejarea descendentilor lui Hristos. Mai departe, el confirma prezenta in Biblioteca nationala a unor manuscrise cunoscute sub numele de „Dosare secrete”, menite sa stabileasca descendenta lui Iisus. Numai ca autorul uita sa mentioneze ca aceste documente sunt niste falsuri confirmate.
Dan Brown pretinde insa ca, toate descrierile de monumente, de opere de arta, de documente si de ritualuri secrete evocate sunt autentice. Apare cu atat mai dificil in aceasta situatie pentru un cititor avertizat ca orice asemanare cu personaje sau cu evenimente reale nu e neaparat intamplatoare sa mai distinga veridicul de fictiunea literara.
Confuzia de genuri (documentar sau fictiune?) atinge apogeul cu procesul de plagiat intentat de doi autori ai unui documentar ezoteric, care l-au acuzat pe Dan Brown de a fi preluat mai multe din tezele lor.
„Clonarea lui Hristos?” nu scapa de aceasta ambiguitate. Prezentata pretutindeni ca o ancheta de investigatie, autorul ei este, totusi, un romancier cunoscut pentru creatiile sale de fictiune, incoronat cu un premiu Goncourt in 1994.
In volumul sau precedent „Evanghelia lui Jimmy”, aparuta in 2004, Didier van Cauwelaert povesteste istoria unui american care descoperise ca nasterea sa a tinut de cateva celule sanguine prelevate de pe Giulgiul din Torino. „Nu stiam in ce masura subiectul romanului meu devenise deja realitate – povesteste el. Sangele lui Iisus nu a hranit niciodata atatea fantasme ca in epoca noastra, cand unii ar dori sa inlocuiasca euharistia (impartasania) cu clonarea.”
Revenind asupra temei, Cauwelaert publica o noua carte, de data aceasta o ancheta si se asociaza cu producatorul Phillippe Alfonsi si realizatorul de fictiuni Yves Boisset pentru a realiza un film. Sub titlul explicit „Ei vor sa-l cloneze pe Hristos”, acest film documentar evoca eforturile in curs ale geneticienilor si acuza autoritatile ecleziastice ca neaga autenticitatea unei relicve cum este giulgiul de la Torino, in scopul de a proteja integritatea lui Messia si a-i descuraja pe cercetatorii stiintifici in tentativa de clonare a lui Iisus.
