Imagini in alb-negru de adolescenta cu trup de silfida si parul cârliontat sau strâns sub forma de coada de cal vorbesc despre debuturile artistice ale celei mai celebre actrite a ecranului francez: Brigitte Bardot.
La numai 15 ani si jumatate, Brigitte a pozat pentru revista “Elle”, fiind remarcata de celebrul cineast Marc Allegret, care o invita la un casting pentru viitorul sau film, avându-l ca regizor pe tânarul Roger Vadim. În acea vara fierbinte a anului 1950, incepe marea aventura sentimentala dintre Brigitte si Roger. Acesta face un coup de foudre pentru minora, vazând in ea marea vedeta de mai târziu. Îndragostitul doreste sa-i cunoasca pe parintii fetei si este fericit când este invitat la masa. Numai ca familia Bardot nu il place deloc si nici nu doreste ca fiica lor sa imbratiseze cariera cinematografica din ratiuni de moralitate.
Bunicul ei se doveste insa mai liber in gândire si isi apara nepoata in fata familei: “Daca aceasta fetita trebuie sa devina intr-o zi o târfa, ea va deveni cu sau fara cinema… Sa-i lasam sansa,
n-avem dreptul sa-i stapânim destinul…”
Proiectul de film al lui Allegret esueaza, dar destinul impetuoasei Brigitte nu mai poate fi oprit. Cuprinsa de febra amorului, adolescenta fuge de la scoala pentru a petrece dupa-amiezi fierbinti in patul lui Roger Vadim. Pâna când, intr-o buna zi, domnul Bardot, avertizat de directorul scolii, descopera pe unde “invata” fiica sa nabadaioasa. Scandalul e pâna la cer. Minora e pedepsita: “Te voi trimite la un colegiu englez pâna la vârsta majoratului!”
Amenintarea tatalui o impinge pe Brigitte la sinucidere. În seara scandalului, ea incearca sa se otraveasca. La spital, iesita din coma, Brigitte smulge parintilor disperati promisiunea ca, la 18 ani, sa se casatoreasca cu “Vava” al ei, impotriva vointei tuturor!
Dupa spitalizare, Brigitte reia cu nonsalanta intâlnirile cu amantul si sedintele foto cu revista “Elle”. Regizori de teatru si film, realizatori si impresari se intereseaza tot mai intens de mascota publicatiei.
Vine si primul ei film: “Le trou normand” cu Bourvil in rolul principal. Esec lamentabil, din pacate! Experienta amara, dar Brigitte nu abandoneaza. Trebuie cu orice pret sa tina aproape de Vadim. Stie ca, daca se casatoreste cu el, va da in clocot. Cineastul e mort dupa ea. Dar, catastrofa: Brigitte ramâne insarcinata. Un avort clandestin in Elvetia, in conditii ingrozitoare, ar fi putut sa doboare o fata obisnuita, dar nu si pe viitoarea BB. Revine pe platouri in bikini, in filmul “Manina, fata fara voal”, care scandalizeaza.
Dar important este sa muncesti si sa pui bani de-o parte – aceasta pare sa fie deviza de viata a tinerei actrite. Cât despre logodnicul ei, acesta se angajeaza ca ziarist la “Paris Match”, ceea ce le permite sa-si plateasca chiria apartamentului unde se muta impreuna. Totodata, cu un salariu permanent, Roger Vadim devine un pretendent “credibil” la mâna fiicei nabadaioase a familiei Bardot. Tânarul se reabiliteaza in ochii severului tata.
“Mi-am obtinut astfel dreptul sa ma culc cu un barbat” – avea sa scrie mai târziu cu inima, in memoriile ei, inegalabila BB.
Nunta are loc la Passy, in ziua de 21 decembrie 1952 sub blitzurile fotografilor coplesiti de acest cuplu desprins parca dintr-un film de dragoste.
Cariera tinerei maritate se relanseaza. Toarna film dupa film, este invitata la festivalurile de la Cannes. Brigitte evadeaza din anonimat, dar ziua cea mare inca nu a sosit. E inca o actrita ca destule altele!
În 1956, Vadim joaca pentru ultima oara rolul de Pygmalion, distribuind-o pe Brigitte in filmul sau: “Si Dumnezeu crea femeia”, o pelicula conceputa in totalitate pentru ea, care ii permitea senzualei actrite sa explodeze. Brigitte interpreteaza aici rolul unei tinere rebele, de o modernitate fara limite, care isi asuma deschis dorintele si sexualitatea. Publicul e in delir. Nu a mai vazut asa ceva pe ecrane. “Ea nu are nevoie sa stie sa joace ca actrita. E suficient sa existe…! Asa va explica mai târziu arta senzualitatii frumoasei sale sotii cel care a transformat-o pe micuta Brigitte in Bardot, adica intr-o veritabila zeita a amorului.
BB, la 70 de ani
Azi, in vârsta de 70 de ani, Brigitte Bardot se retrage cu predilectie in vila sa de pe malurile Mediteranei, din faimoasa localitate Saint Tropez. “De o jumatate de secol, traiesc aici, spune BB. Aici sunt toate radacinile mele, parintii mei sunt inmormântati in micul cimitir sin Saint Trop si apoi aceasta casa e atât de plina de amoruri, gelozii, rupturi, de scandaluri si disparitii de animale…”
Când BB a venit in acest paradis tropical, in mai 1958, avea 24 de ani si devenise deja sex-simbolul cinematografului francez. Vila sa cu 12 incaperi era coplesita de o vegetatie exotica, iar livingul avea ferestrele stropite de valurile Mediteranei. Dar casa nu avea… apa curenta! Marea era atunci “sala de baie”. Caci puturile si fosele septice erau infundate si invadate de radacini. Dar ce conteaza salbaticia sau lipsa de civilizatie atunci când esti tânar?
… Azi, standardele de civilizatie sunt la apogeu in imparatia paradisiaca a vedetei supranumita “La Madrague” (ingraditura de navoade). Iar starul septuagenar isi sfideaza cu demnitate batrânetea. “Vârsta mea? Sunt deasupra ei. Ma simt bine. Am o artroza a soldului care ma face sa schiopatez, dar mi-e o frica nebuna de spital. Prefer sa ma acomodez cu dizabilitatile. Nu mai pot sa inot, asa ca manânc foarte lejer. Sunt foarte atenta cu dieta. Important este ca regimul de viata sa nu ma impiedice sa lupt cu Fundatia mea pentru drepturile animalelor…
Lânga BB e sotul ei, Bernard d’Ormal, care ii scrie demersurile catre ministri la computer sau le expediaza pe fax. Este “secretarul” Fundatiei. Sunt un cuplu bazat pe un parteneriat de interese reciproce. Epoca pasiunilor a apus demult!
“La Madrague” a devenit o mica rezervatie naturala, unde cresc pasari, magari, capre, porci, inclusiv o familie de porci mistreti. BB revine mereu in mijlocul fermei sale de animale, ca un fel de terapie. “La Madrague ma consoleaza putin dupa ce resimt ca pe un soc electric suferinta cumplita a lumii in care traim. Din fericire, exista natura. Ea a fost mereu religia mea”.
Mircea POP
