La 15 ianuarie s-au implinit 126 ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, poetul neamului romanesc, atat de putin inteles de contemporanii sai sau atat de invidiat… Cine stie?! Spiritele dezlantuite de el au impletit itele asa cum au dorit, si nici pana astazi adevarul despre omul si artistul Eminescu nu a fost dezvaluit in totalitate. Cand vizitezi Iasiul, locul unde a trait mai toata viata lui poetul, un miros discret de dragoste te ameteste, iti tulbura simturile si-ti face pofta sa traiesti. Aceste miresme pot fi usor descoperite intr-un loc incarcat de iubire, acolo unde isi inalta crengile catre soare teiul lui Eminescu: in Copou.
“Nu era inalta si nici corpolenta, asa cum s-a zis. Avea un par bogat, de culoarea aramei, lucitor, o pieptanatura intreita, cu suvite pe frunte, o piele a obrazului alba, foarte fina, buzele rosii, carnoase, un glas de o caldura extraordinara si niste ochi albastri, mari si vii, dar vii de tot – in clipa cand se uita o data la tine nu te mai puteai desprinde de ei. De aceea au fost barbati care, desi n-au cunoscut-o, altii doar din auzite, se laudau ca au privit-o in ochi, ca i-au sarutat mana, ca i-ar fi facut curte si chiar ca ea le-ar fi cedat. Veronica fusese pizmuita de alte doamne ale Iasului, fiindca avea prilejul de a se apropia de Eminescu, care era foarte ravnit. Nu era nicidecum un ins din acela firav, pirpiriu. Era, intr-adevar, scund, dar foarte lat in umeri si avea un cap imens – capul acela superb al lui le innebunea pe femei. Nu putea sa se indragostesaca de o urata, de o proasta, de o inculta, si sa ne lase aceasta mare opera. Pentru mine e clar: de atunci pana astazi, cei care n-au reusit macar sa-i sarute mana Veronicai sau n-au reusit sa-si inscrie numele pe soclul statuii ei l-au atacat pe Eminescu”
Eminescu si Veronica Micle, file de poveste
Oare am fi avut poezia de dragoste eminesciana de n-ar fi existat Veronica Micle? Dragostea ei neimplinita nu i-a micit sufletul, ci i-a dat certitudinea ca in viata trebuie sa treci si prin mari cutremure sufletesti. Fara aceste suferinte suntem inerti, oameni care nu mai au nici un fel de comunicare cu Dumnezeu… S-a spus ca s-a sinucis, ca a luat arsenic, ca dorea de mult sa-si puna capat zilelor. Manastirea Varatec, acolo unde s-a retras dupa moartea lui Eminescu, trebuie s-o fi inspirat, sa-i fi trimis cateva raze de lumina in sufletul ei sfaramat. Se spune ca putea sa comunice in ceasurile de mare tristete cu Eminescu. Nu voia sa intrerupa aceasta comunicare. Nu putea sa faca acest gest, ar fi fost un mare pacat si stia asta. S-a stins de prea multa dragoste. S-a stins ca o lumanare ce a ars frumos. A ars dintr-o data… Nefericitii protagonisti ai celei mai mari iubiri din literatura romana, al caror destins s-a aflat sub o stea nenorocoasa, sunt demni de a sta alaturi de celebrele cupluri romantice din cultura universala.
Veronic mostenise caracterul mamei sale. Avea o fire vesela, deschisa si o minte patrunzatoare. Ea spunea: “In copilarie n-am stiu ce-i necazul, mania si durerea. Cu toate ca n-am fost fiica de bogatas, mama m-a ingrijit cu o dragoste netarmurita. Huzuream, incat vecinii imi spuneau Alintata. Visatoare, cu pletele in vant, alergam ceasuri intregi prin gradina, culegand flori de camp, adormind de oboseala sub teiul din fundul gradinii, unde numai sarutarile dulci ale mamei ma desteptau”.
Primele visuri
Veronica urmeaza cursurile scolii Centrale. Pasiunea si talentul ei pentru poezie si muzica erau cunoscute in tot internatul. In anul 1863, isi da bacalaureatul. In comisia examinatoare se afla si Stefan Micle. Rapit de frumusetea inocenta a fetei, o cere in casatorie. Cunoscand-o pe mama fetei, vorbeste cu ea pentru a-si convinge fiica sa accepte, dar fara sa o sileasca. Visatoare, predispusa spre romantism, Veronica accepta, mai ales ca mama ei prezentase intr-o lumina favorabila casatoria cu Micle si avantajele materiale. Barfele incep sa circule pe seama celor doi, colegele o dispretuiesc, femeile o invidiaza pentru frumusetea si inteligenta ei. Virgina Gruber, fiica ei, avea sa scrie mai tarziu: “Mama a fost plina de viata, plina de farmec, frumoasa, doamna perfecta si avea o voce superba. In societatea aleasa pe care o vizita, din cauza acestor calitati superioare, facea umbra intotdeauna in jurul celorlalte femei”. Cand s-a casatorit, Veronica avea numai 16 ani. Desi diferenta de varsta ii separa, Veronica nu l-a despretuit, dar nici nu l-a iubit. Stefan Micle era intelegator si ingaduitor cu ea, insa femeia din ea simtea ca-i lipseste iubirea ideala, invaluita in mister.
Intalnirea
In 1873, la Viena, are prilejul sa-l cunoasca pe poetul Mihai Eminescu, pe care il admira de cand acesta publicase in “Convorbiri literare” poezia “Venere si Madona”. Eminescu se indragosteste de Veronica si cu greu se hotaraste sa plece la Berlin pentru a-si lua doctoratul in filosofie. In orasul lui Johann Strauss, cei doi faceau lungi plimbari pe maul Rinului. Eminescu paraseste Berlinul si se stabileste la Iasi, ca director al Bibliotecii Centrale. Astfel, la umbra teiului din Copou, incepe cea mai duioasa iubire din viata literara. Eminescu publica in “Convorbiri Literare”, avandu-l ca mentor pe Titu Maiorescu; “Binefacerile” acestuia, Eminescu le pune pe seama dorintei de glorie, Maiorescu dorind sa-si faca un nume propulsandu-l pe Eminescu in activitatea literara. Iasiul se afla in lupta politica si literara cu Bucurestiul. Desi nu publicase nici un articol politic, Eminescu era considerat un junimist, iar liberalii lovesc in el, crezand ca se razbuna pe “Junimea”. Este destituit din postul de director al Bibliotecii Centrale si revizor scolar si, ramanand fara suport material, e numit corector la “Curierul de Iasi”. In acest timp, Veronica scrie poezii si traduce “Meditatia XX”, de Lamartine.
Povestea lor de iubire continua, cei doi se intalnesc sub teiul de la Copou, unde, sub freamatul frunzelor, isi gasesc linistea. Ce gandeau ei acolo, feriti de raul ce-i inconjura, aflam din scrisorile ramase. Iata ce-i scrie Eminescu: “Adormind seara cu gandul la tine si desteptandu-ma dimineata tot cu el, as putea sa-ti scriu toata ziua fara ca sa obosesc, daca cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu stiu de ce, orice lucru, chiar acelea care n-au a face deloc cu tine imi aduc aminte de tine. Ce ai tu de impartit cu teii, cu florile si frunzele de tei?”.
Piedicile din viata lor
Maiorescu a fost primul care a aflat de iubirea lor, dar a considerat ca fiecare poet trebuie sa aiba muza lui, drept pentru care nu a intervenit decat mai tarziu, cand a murit Stfen Micle. Folosindu-se de autoritatea de care dispunea, Titu Maiorescu se opune, oprind casatoria lui Eminescu cu Veronica. In 1876, Veronica Micle devine colaboratoare la “Convorbiri literare”. Aidoma lui Eminescu, nici ea nu se bucura de prea multa simpatie din partea membrilor “Junimii”. Iubirea ei cu Eminescu a fost intens discutata si condamnata de contemporani, indeosebi de Cornelia Emilian, care nu reusise sa-si publice proza in “Convorbiri Literare”, revista la care Veronica era colaboratoare distinsa. Astfel, ea cauta pe alte cai sa strice imaginea Veronicai. Stfen Micle a aflat si primeste scrisori anonime pe care le desconsidera, avand in vedere dragostea ce i-o purta sotiei sale. Moarte lui potoleste pentru un timp clevetirile lumii.
Sub o stea norocoasa
Veronica nu a fost o femeie fara scrupule, doritoare de petreceri, asa cum spuneau Cornelia Emilian si Henriette Eminovici. Ea si-a jertfit toata tineretea familiei sale. “Toti dusmanii, scrie Veronica lui Eminescu, or sa se bucure de moartea lui Micle, crezand ca aceasta bucurie se va reflecta si in sufletul meu. Dar nu. Sentimentul care ma calauzeste in acest moment este cu totul altul.” Respectul pe care Eminescu si Veronica i-l purtau lui Micle a fost atat de mare, de puternic, incat in timpul vietii lui cei doi iubiti n-au avut alte relatii mai intime decat admiratia exprimata cu atata romantism in poeziilor lor. Dragostea Veronicai pentru Eminescu-poetul a fost mult mai aprinsa decat pentru Eminescu-omul. Iubirea lor e intrerupta de prima criza de nebunie e poetului, care se interneaza la 9 noiembrie 1886 la Manastirea Neamtului. De acum inainte incepe lupta cu cele doua adversare – Henriette si Cornelia – , care ii fac viata Veronicai un calvar, impiedicand-o sa-l viziteze pe poet la Botosani. Dupa o noua internare la sanatoriul de langa Manastirea Neamtului, Veronica infrunta toate obstacolele si umilintele si reuseste sa-l viziteze. Cu multa greutate il ia cu ea la Bucuresti, unde traieste pentru scurt timp fericit alaturi de Veronica. Moare la 15 iunie 1889 in casa de sanatate a doctorului Sutu, ucis de tenorul nebun Petru Poenaru.
Veronica nu a suportat pierderea. In ultimele doua luni era tulburata de vedenii, il vedea mereu pe Eminescu. Nu putea sa doarma, iar durerea amintirilor ii macina sufletul. Uneori veghea cu noptile, transcriind intr-un album poeziile ei si ale lui Eminescu. Manuscrisul nu a fost terminat. In seara zilei de 3 august 1889, Veronica a chemat la ea, ca niciodata, pe toti cunoscutii din Varatec. Le-a recitat din poeziile ei si ale lui Eminescu si a cantat “Steluta” si “Vezi, randunelele se duc”. La ora 4 dimineata, s-a stins din viata, in urma unei congestii cerebrale. Confuzi, derutati de sticlutele cu doctorii pentru insomnii de pe pervazul ferestrei, cei care o vizitasera au zvonit ca s-a otravit cu arsenic. Mormantul ei nu are nici o inscriptie. Pentru ca nu a lasat nimic Bisericii Sfantul Ioan, maicile l-au ignorat, nepasandu-le ca sub acea tarana dormea somnul de veci cea mai frumoasa si cea mai culta femeie a vremii ei, Veronica Micle.
Mormantul Veronicai Micle emite o vraja foarte puternica si este un loc special. De teiul lui Eminescu vei da in orice pagina in care va fi fost vorba despre dragostea celor doi, insa despre mormantul Veronicai nu se prea vorbeste. Citind si recitand povestea de iubire dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle simti ca poti sa-i intelegi altfel decat inveti la scoala. Citind corespondenta dintre ei regasesti in ceea ce sia-u scris traiti care ar putea fi oricand si ale tale.
Descoperirea
In 2002, muzeografii de la Muzeul Literaturii Romane din Iasi au facut o descoperire extraordinara. In casa unei batrane din Iasi a fost gasita poseta din argint a Veronicai Micle, o piesa de colectie ce va intra in patrimoniul national. Descoperirea a fost facuta de Ioana Cosereanu, sefa de sectie la Muizeul Literaturii Romane, care a gasit poseta printre alte lucruri de valoare ale unei doamne in varsta, care a avut legaturi stranse cu descendentii familiei Micle. “Posetuta este din argint masiv, cu o tesatura de mare finete, din zale subtiri, duble. Cantareste cam o jumatate de kilogram. Poseta are o rama la partea superioara, incrustata cu motive geometrice, si o inchizatoare ornamentala cu doua safire. Din pacate, numai un safir din doua s-a pastrat, nu a fost gasita nici toarta posetei, aceasta urmand a fi reconsituita de specialisti”, a declarat Ioana Cosereanu. Poseta a devenit unul dintre cele mai spectaculoase exponate ale Muzeului Literaturii Romane din Iasi. Dupa restaurare, poseta Veronicai Micle a fost prezentata intr-o expozitie temporara cu obiecte de pret ce au apartinut lumii literare iesene.
Scrisorile
Corespondenta dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle a fost pastrata, pana in 1999, intr-o banca elvetiana. Scrisorile apartin urmasilor Veronicai Micle, facand parte din arhiva familiei Graziella si Vasile Grigorcea, fiica lor, stabilita in Italia, este cea care a decis sa incredinteze scrisorile Christinei Zarifopollias, profesoara de literatura clasica si romana la Universtitatea din Indiana, SUA. Aceasta a resusit, dupa luni de munca, sa editeze volumul de corespondenta “Dulcea mea Doama, Eminul meu iubit”.
