Vedeta nr.1 a muzicii romantice de pretutindeni, Julio Iglesias, continua sa cânte în fata spectatorilor, în cursul unor turnee lungi si epuizante, chiar daca a devenit sexagenar. El ramâne unul din cei mai populari cântareti de piese sentimentale, un “crooner” incontestabil, cum spun americanii. Cu cele circa 300 de milioane de discuri vândute, Julio a devenit o emblema vie a cântecului de dragoste; în Spania si în America Latina, a fost botezat “Legenda”.
Interviurile pe care le acorda despre viata lui sunt rare, ele reprezinta adevarate evenimente pentru cititorii marilor reviste. În preajma unui turneu mondial pe care Julio Iglesias îl va efectua în aceasta vara, în Portugalia, Franta, Dubai, Statele Unite, din iulie si pâna în octombrie 2005 pentru promovarea noului sau album “ Barbatul care sunt”, realizat la Casa de discuri Sony, marele trubadur l-a primit pe amicul sau Tico Medina în vila sa din Punta Cana, o localitate situata pe una din insulele Caraibe, descoperita si botezata de Cristofor Columb „Hispaniola”. Aici, el si-a deschis sufletul si tainele familiei sale pentru revista Paris Match.
Departe de showbiz, de agitatia si zgomotul turneelor, Julio Iglesias e o gazda minunata la resedinta sa din Punta Cana (Republica Dominicana). E un tata de familie senin si dragastos, un barbat plin de adoratie pentru Miranda, ex-manechin olandez, femeia care i-a daruit patru copii: Miguel (7 ani si jumatate) si Rodrigo ( 6 ani), precum si cele doua gemene în vârsta de 4 ani: Victoria si Cristina.
“Plec mereu, pentru a reveni…”
Punta Cana, Republica Dominicana, acasa la Julio. Cântaretul si-a construit aici o casa în stil oriental, întotdeauna el a fost atras de Orient. În aceasta regiune a Americii tropicale, muzica este omniprezenta, limba vorbita este identica cu a sa, iar oamenii sunt ospitalieri.
Desi cântaretului nu-i lipeste aici nimic, el manânca putin, frugal si bea rezonabil, niciodata singur: o jumatate de sticla, zilnic, din extraordinara sa crama cu vinuri. Astazi, în meniul casei: friptura de miel cu piure de linte si vin rosu, fireste din Spania.
Julio poarta haine decolorate si uzate, mocasini lejeri; nu are ceas la mâna. Ne-am uitat împreuna la meciul de fotbal dintre Real Madrid si Levant, în direct. Stia din zori rezultatele alegerilor din tara Bascilor. Televizorul sau e conectat la satelit, astfel ca el stie, de la ora 7 dimineata, ce se întâmpla în întreaga lume si mai ales în Spania. Oriunde s-ar afla, Julio vrea sa fie informat la zi.
Miranda se apropie de noi în picioarele goale, prin iarba. E foarte frumoasa cu tenul ei ca fildesul. De departe, Julio o striga:
-Hei, frumoaso!
… Se îmbratiseaza amândoi. El o mângâie pe par cu o tandrete inefabila.
-Stii ce-mi place cel mai mult pe lume? Sa plec mereu pentru a reveni aici, în acest paradis al naturii…
Julio recunoaste ca este un egoist si ca si-a schimbat modul de a privi viata, de-a lungul anilor. Dupa vârsta de 50 de ani, vezi altfel viata. Un nou destin a început cu Miranda, o data cu ideea de a avea alti copii. Julio si-a dat seama ca trebuia sa faca mai mult decât sa viseze.
-Ce îti spui când te privesti în oglinda?
-Ca e singura care îmi spune adevarul.
-Si atunci, ce se întâmpla? Te placi sau te suporti?
-Vad ca sunt viu, ca mi-e dor sa urc pe scena. Mi se întâmpla sa ma abandonez uneori si îmi dau seama ca nu e bine.
-Mai visezi înca?
-Nu-mi place sa visez în somn. Prefer sa visez cu ochii deschisi.
-Am impresia ca aici, la Punta Cana, ai gasit locul vietii tale, ca drumul pentru a ajunge aici a fost lung. A meritat osteneala?
-Suntem într-un loc, nu în locul vietii mele. Daca ma întrebi azi, când am 60 de ani, daca ne aflam într-un loc definitiv, îti voi raspunde ca “nu”! Pentru ca eu sunt foarte nomad si sotia mea e foarte nomada, de asemenea. Am o pasiune pentru Marea Caraibilor, care mi se pare o continuare a Mediteranei. E o mare noua, în comparatie cu batrânetea Terei. În plus, este un loc nou pentru spanioli, foarte atragator. Dintre toate teritoriile cucerite în urma cu 500 de ani, numai aici s-a pastrat, în pofida tuturor, o anume tandrete naturala fata de Spania si fata de spanioli.
“N-am fost niciodata atât de casatorit ca astazi”
-În acest moment al vietii tale, ce-ti mai ramâne de facut, Julio? E, poate, ora bilantului.
-Îmi ramân înca multe de facut. În plan artistic, trebuie sa îndrept ceea ce am facut prost. Vreau, de pilda, sa-mi refac, sa modernizez soundul, respectând vocea mea, sa încerc sa obtin cel mai bun sunet posibil, sa continui sa scot discuri bune…
-Ce ti-ai reface din viata?
-Azi sunt mai stabil ca oricând în viata mea. E limpede ca apa de izvor. Dragostea mea pentru Miranda e una din întâmplarile cele mai importante din viata mea. Au fost, desigur, emotii în viata, pe care trebuie sa le las sa se stinga. Dar sa stiu ca am o femeie pe care o iubesc, pe care o respect si o admir este esential.
-Când te gândesti sa te casatoresti cu Miranda?
-Cred ca n-am fost niciodata atât de casatorit ca astazi.
-Iarta-ma ca insist, dar îti mai pun o data întrebarea…
-Bun, cred ca hârtiile sunt gata. Miranda si cu mine ne vom casatori când vom dori.
-Spune-mi o data calendaristica.
-Nu exista o data. S-ar putea ca, într-o zi, sa ne trezim cu acest proiect imediat. Ceea ce e sigur e ca nu concep viata fara Miranda.
-ti-ai sarbatorit deja 60 de ani de viata, Julio…
-E o viata care începe sa conteze când o scrii pe hârtie, dar nu sunt barbatul care sa priveasca înapoi. Trec printr-o perioada extraordinara a existentei. Spiritul meu e mai curat, inima mea mai puternica. Acum, trebuie sa-mi gasesc timpul sa adun tot ce am facut, fara nostalgie.
“Nu am cancer la prostata, nu sunt ruinat…”
-Se zvoneste ca suferi de un cancer al prostatei…
-Multumesc lui Dumnezeu, nici vorba de asa ceva! O duc bine. Si când spun lucrul asta fara nici o retinere, îmi îndrept gândul spre multi prieteni suferinzi, pe care azi, mai mult ca oricând, îi îndragesc, îi respect si îi admir.
-Se spune, de asemenea, ca nu mai ai bani…
Julio râde din toata inima, arunca o privire în jurul lui:
-Daca sunt pe punctul sa vând casa din Florida? Ei bine, da, e adevarat, o vând. Nu pentru ca am nevoie de bani: pentru mine, casa aceea nu mai are nici o semnificatie. Miami a fost un loc important în existenta mea; dar de-acum exista alte locuri de care apropiatii mei si eu însumi vrem sa profitam. Am mai spus-o: avem un spirit nomad. În plus, noi traim aici foarte aproape de natura. Ne plac spatiile mari. E foarte placut sa fii înconjurat de natura…
-Sa vorbim despre dragoste.
-Cred ca acest cuvânt “dragoste” nu poate suna mai bine decât în cântece. Pentru mine, cea mai mare dragoste e dragostea publicului: daca nu cânt, mor!
-Se spune ca tu esti aici, pentru ca ai lasat multi oameni pe drumuri…
-N-am lasat pe nimeni pe drumuri. Ei au decis singuri sa se opreasca, asta e altceva. Eu m-am nascut de doua ori. Prima data, desigur, când m-a adus pe lume mama mea. A doua oara m-am nascut dupa accidentul cu masina, de care a auzit toata lumea. A trebuit sa înving paraplegia. Am învatat atunci sa traiesc altfel, sa privesc oamenii în ochi pentru a descoperi lucruri pe care nu le vedeam înainte. Experienta asta mi-a marcat existenta pâna astazi. Si acum trebuie sa las creierul sa primeze înaintea trupului.
-Din acest motiv, aproape întotdeauna capul tau comanda?
-Într-adevar, din zece actiuni ale mele, opt sunt cerebrale. Doua sunt comandate de inima.
-De ce nu ai o carte în casele tale?
A construit întotdeauna crame înaintea bibliotecilor.
– Beau putin, întotdeauna în compania cuiva. Cât despre carti, prefer sa ascult cartea larg dechisa a vorbei umane. Atunci când citesc asezat, am dureri, iar daca ma întind, e mai rau…
-Sa vorbim si despre depresiunile prin care ai trecut în doua-trei rânduri, în viata ta…
-Am suferit, da, câteva depresii, dar am reusit sa scap. Chiar din situatii când credeam ca voi muri.
-Te preocupa ideea mortii?
-Eu vad moartea ca pe o lunga plimbare. Nu ma gândesc la ea.
-O lunga plimbare, la capatul careia ce se afla?
-Intram în domeniul credintei. În realitate, eu trebuie sa învat sa cred în ceva. N-am avut sansa sa cred în ceva de dincolo. Totusi, desi eu nu am cazut de pe cal ca Sfântul Paul, cred în Dumnezeu.
-Te nelinisteste viitorul copiilor tai?
-E vorba de starea în care ma voi afla când copiii mei se vor gândi la viitorul care ma nelinisteste.
“Cea mai frumoasa recompensa”
-Cine e în realitate… “barbatul care esti”?
-Titlul noului album “Barbatul care sunt” a aparut de curând în limba franceza; am colaborat cu cei mai buni textieri. Titlul suna ca un epitaf, dar dorinta mea de viata e mai puternica decât oricând.
-Am vorbit despre casele tale. Cea din Malaga, Spania; cea din Punta Cana, unde suntem acum.Ti-ai împartasit viata între aceste doua case. Dar aici, nu ai nici o amintire agatata pe perete, nici o diploma, nici un premiu. Adica exact ceea ce face diferenta între o casa si un camin.
-Pentru mine, adevaratele diplome, trofeele sunt acei oameni care, când cobor din avion la Beijing, la San Sebastian sau la New York, îmi spun: “Ce mai faci, Julio?” Asta e cea mai frumoasa dintre recompense.
-Nu e o întâmplare ca ne aflam aici, unde locuieste Soarele, un alt stâlp al vietii tale…
-Inainte, pâna la vârsta de 30 de ani, stateam cu fata la soare; între 30 si 40 de ani, stateam într-o parte; între 40 si 50 de ani, în picioare; iar între 50 si 60 de ani… în apa.
-Vrei sa spui ca nu te mai întinzi la soare ca în vremurile bune?
-Nu ma mai întind la soare, pentru ca nu mai pot! El mi-a dat multa energie. Asta si explica de ce toate turneele mele sunt solare. Este motivul pentru care nu vreau sa cânt niciodata iarna.
-De câte ori ai fost la chirurgul estetician?
-O data pentru a-mi înlatura ridurile si alta data pentru a-mi corecta un efect generat de prima interventie. Sper sa nu mai fie nevoie sa ma întorc la el. Într-un caz, am fost motivat de ratiuni profesionale. În celalalt caz, am avut un motiv emotional: privirea mea îsi pierduse din intensitate, ceea ce e important pentru mine.
Julio îsi vede tatal cu tandrete, ca pe un întelept, natural si generos. “În afara ca e coloana vertebrala a generatiei sale, el este cel care, dupa a doua mea nastere, mi-a spus când ma deplasam înca sprijinit în cele doua cârje: “Mergi înainte! Urmeaza-ti drumul…” Tatal meu a fost foarte important în viata mea, ca si mama.”
Sosesc copiii; au pescuit un “jaiba”, un crab care înoata într-o oala cu apa sarata. Miranda le spune sa-l arunce înapoi în mare. Julio doreste sa iesim cu masina, sa ne plimbam prin oras. Ora e târzie. Ieri, i-a primit pe batrânii de la Taverna, cu care a jucat domino. S-a întâlnit si cu copii de la scoala vecina. Spanioli, veniti sa caute soarele etern din Hispaniola, i-au cerut sa pozeze împreuna si sa le dea autografe, chiar pe camasa lor.
O previn pe Miranda ca, daca întarziem prea multe, nu e vina mea si ca nu mergem decât sa dam o raita prin împrejurimi.
Ea surâde:
-Va astept cu masa de seara. Julio se întoarce mereu…
Tico MEDINA
