Ferdinand, regele nefericit
Unul dintre cele mai necrutatoare portrete ale regelui Ferdinand l-a realizat Petre Pandrea in lucrarea sa intitulata „Memoriile Mandarinului Valah”, aparuta anul trecut la editura Albatros. Reproducem mai jos un fragment edificator: Regele Kakadu (cum a fost numit Ferdinand de colegul sau de liceu Hans Heiz Ewers intr-o nuvela publicata,…
Nanomedicina invinge cancerul
Cercetatori germani au obtinut rezultate incurajatoare in tratamentul tumorilor maligne, gratie nanoparticulelor. O mare speranta in tratamentul cancerului. Pentru prima data in lume, gratie nanotehnologiilor, un cercetator german a tratat cu succes bolnavi atinsi de cancer pâna acum incurabil. Evident, e inca prea curând sa credem ca, in sfârsit, cancerul…
Sindromul anti-Pieta
Acest numar special al revistei este inspirat din numeroasele tentative ale unor semeni ai nostri, cu veleitati de savanti sau literati, de a patrunde dincolo de izvoarele Bibliei, in existenta celui mai charismatic lider din istoria omenirii, Iisus Hristos. Am gasit in revista „Science et Vie” pagini deosebit de interesante…
Interviu cu Pavel Bartos: despre timpul unui om foarte activ
Desi televiziunea l-a facut o persoana extrem de populara, Pavel Bartos marturiseste ca teatrul este totul pentru el. Ii da echilibru si o traire pe care n-o regaseste in alta parte, iar pe scena spune ca i se intampla minuni. Desi nu mai are timp pentru sine, Pavel Bartos nu…
Sandra Stoicescu: „Nu-mi doresc un barbat in lesa”
Va prezentam astazi un interviu cu frumoasa si binecunoscuta prezentatoare Sandra Stoicescu. RV Esti multumita de tine? – Cand sunt eficienta, ceea ce sper ca mi se intampla des, sunt multumita, dar nu suficient. RV Ce iti mai trebuie pentru o satisfactie deplina? – Sa ma impac cu mine insami….
Femeia la 50 de ani. Arta de a ramâne tinere, dinamice, seducatoare
Trecerea pragului de o jumatate se secol de viata inseamna pentru toate femeile un soc biologic, determinat de bruscul deficit hormonal care bulverseaza functionarea organismului lor. Menopauza, opririrea secretiilor ovariene, se repercuteaza negativ pe mai multe fronturi in viata femeilor…
Povestea lui Gates, liderul Microsoft. De la Kill Bill la Doctor Bill…
Regele absolut al softurilor, Bill Gates, s-a lansat într-o veritabila competitie umanitara. Cel mai bogat om din lume doreste sa ajunga cel mai darnic om din lume, stabilindu-si ca obiectiv de lupta sa învinga saracia. Un razboi pe care Gates îl duce nu în mod haotic, aleatoriu, sub impulsuri emotionale,…
Clonarea lui Hristos?
Cartea lui Didier van Cauwelaert intitulata „Clonarea lui Hristos?” aparuta in noiembrie 2005, are un mare succes de librarie. Poate fi considerata o carte de aventuri in labirintul stintifico-fantastic. Este povestea unor cercetatori care reusesc sa cloneze o fractiune de ADN de pe relicvele lui Iisus, in timp ce cateva…
Vincent Cassel: „Viata in doi e imposibila”
Vincent Cassel, actorul jumatate – gentleman, jumatate „baiat rau”. Nici prea frumos, nici prea talentat. Dar însurat cu cea mai frumoasa femeie din cinematografia mondiala actuala: actrita italiana Monica Bellucci, cu care are o fetita de 2 ani si jumatate, Deva. ªi acest lucru îl face sa figureze în fruntea…
Teri Hatcher: „Merit un Oscar pentru suferinta!”
Violata de unchiul ei, când avea doar 5 ani, Teri a reusit sa evadeze din cosmar si sa-si gaseasca un drum in viata. Dupa ani de deziluzii si deceptii, actrita prefera singuratatea, fiindca se teme de un nou esec sentimental. Relatiile doar pentru sex nu o atrag deloc. Revenirea pe…



